Pentru ultima dată în istoria sa (de aproape 100 de ani), Stadionul FC Bihor a fost arhiplin. S-a petrecut pe 18 iunie 2003 la returul partidei de baraj pentru promovarea în Liga 1, meci ce a opus echipele FC Bihor și Oțelul Galați. După 1-2 în tur, Oradea fremăta. Avea nevoie de un 1-0 să acceadă în Liga 1. Ajuns la stadion din timp, am văzut tribunele pline cam cu vreo două ore și ceva înainte de meci. Orădenii apar cu autocarul de la hotelul unde au fost cantonați. Din boxe răsună vocea lui Carmen Șerban. Ceva de genul: ”Dă-mi doamne o forță mare/Ca să uit de supărare/Fă ceva Doamne cu mine/Să simt și eu că mi-e bine!”. Aflu că a mers, non stop, în drumul de la Hotel spre Stadion. Băieții coboară , rând pe rând. Se citește concentrarea pe fața lor dată de importanța meciului. Florin Lazăr coboară zâmbind. Pare să spună că e un meci ca oricare altul. E cel mai degajat. Se lasă gențile și direct pe gazon.
M-am apropiat de Ionuț Popa. Mergea cu mâna la bărbie, gândind. Îi spun: ”Hai nea Ionuț că o să iasă bine. Simt eu”. Ridică privirea din iarbă și-mi răspunde: ”Azi trebuie să-l sacrific pe Dianu deși mi-a jucat excelent la Galați. Renunț la un defensiv și mă duc peste ei din secunda 1. Nu știu cum să-i spun la băiat, că nu a greșit cu nimic, dar tactic nu am ce face”. Apuc să-i replic: ”Ciup (n.r porecla lui Ciprian Dianu) e prea deștept să nu înțeleagă”.
Ca announcer și ofițer de presă (cred că eram), particip la ședința tehnică. E considerat meci de risc maxim. Eram convins că stadionul se va rupe. La figurat, căci exista riscul să se rupă și la propriu… Pe teren un monstru sacru al fluierului, Cristi Balaj. De departe cel mai bun arbitru român la acea oră. Simțea jocul, fusese în teren, jucase la un nivel apreciabil… Dar e acolo Gheorghe Nedelescu, evident cel mai zbir observator pe care l-am cunoscut, ever. Craioveanul e foc și pară pe conducerea Bihorului. De ce e lume la tribuna doi. I se explică faptul că a fost obținută o autorizație că va rezista. Nedelescu îmi trasează sarcina, ingrată, să anunț ca lumea să nu sară în acea tribună. Îmi cere să repet anunțul la nesfârșit. La polul opus Gigi Alexandrescu, managerul echipei orădene este de-un calm englezesc. Cred că are pulsul 50. Dar ce-o fi în sufletul său?
Și lumea continua să se adune. Anticipasem la 20 poate 22.000. Cifra era depășită clar. La poarta de la tribuna II s-a creat o nebunie curată. Nu-mi venea să cred. Gigi Alexandrescu se așază pe o băncuță, lângă cea de rezerve. Are același calm desăvârșit. Mai e o juma de oră. Am echipele. Ionuț Popa a mizat pe: Rotaru – Fl. Lazăr, Zaha, Cr. Munteanu – Gado, Dumitra (căpitan), Naidin, Fl. Călin, Sfârlea – Csehi, Vrăjitoarea. Pe bancă sunt: Mârne – Mihuț, Fele, Cipri Dianu, Măuţă, Marius Siminic și Lungan, În prelungirea lor stau Cleo Keseru pe atunci ”puștiul minune” și Alin Coțan. Sunt accidentați și nu pot evolua. Arunc privirea pe echipa Oțelului. Iliuciuc – Minescu, Pelin, Tofan, Iordache, Cernat – Mărginean, Tănase, Cornea – Oprea, Guriţă. Jucători unu și unu. Costel Orac e principal iar Ion Gigi e secund.
Ionuț Popa, participă la ședința de încălzire. O minge ajunge la el. O trimite, elegant, înapoi, cu exteriorul. Era încrezător deja. Adrenalina își făcea efectul. Mă vede și cu privirea spre mine zice, categoric să audă jucătorii: ”Hai că de aia ne-am apucat de fotbal, pentru meciuri din astea”. Se apropie ora startului. Încep problemele. Stadionul era arhiplin. Nu mai era un centimetru liber. Nedelescu mă cheamă la el. ”Nu dau drumul la meci până nu se eliberează scările de acces. ”Păi și unde să-i trimitem pe oameni? Că porțile sunt închise”!. Îi fac hatârul domnului Nedelescu care, între noi fie spus, avea dreptate. Dar și bihorenii aveau. Dacă stadionul avea 40.000 de locuri, 40.000 de spectatori erau. Presa anilor 1984 vorbea despre o asistență de 30.000 la România – Israel, jucat aici, la Oradea după România – Ungaria la juniori, meciuri la care am fost copil de mingi. Acum era momentul lor de glorie, momentul în care Bihorul venise să-și susțină echipa. Marius Vizer, patronul echipei, și-a făcut apariția la stadion. E la oficială, în partea opusă postului de comentator și a băncilor de rezervă. Lumea aplaudă cu dărnicie. Datorită lui se striga cu fală: ”Bihoru!, Bihoru”!
Și începe meciul. Orădenii o dau pe zonă-presing. Oțelul a răspuns cu liniștea specifică experienței. Mai mult, în minutul 28 ”stângaciul” Tănase execută fenomenal o lovitură liberă de la 35 de metri, ușor lateral stânga. Zidul din doi al bihorenilor se destramă iar mingea scutură plasa porții lui Rotaru. Doar rumoarea se mai aude pe stadion. E 0-1. De-acum Bihorul are nevoie de trei goluri fără să mai primească. Vine pauza. E destul de cald dar atmosfera rămâne incendiară. Nea Gigi are același puls. E enervant de calm. Ionuț Popa, însoțit de Doru Slatină, organizator de competiții, merg spre vestiare. Antrenorul se întoarce din drum și are o discuție, mai tare cu Cristi Balaj. Îi reproșează ceva centralului. Ajuns la vestiare, Ionuț Popa a intrat ultimul. Băieții aveau să-mi spună că discursul a fost unul de excepție și a sunat cam așa: ”Nu sunt cu nimic mai presus decât noi chiar dacă au experiența multor ani în Liga 1. Dar nu uitați că știți acest joc și că avem de partea noastră dorința. Dorința de a juca în liga 1. Și nu uitați de oamenii din tribune. Sunt aici pentru că ei cred în voi”.
Mă gândesc la un sfert de oră tare de tot în debut de parte secundă. Dar minutele trec. Bihorul domină și atât. ”Strig (nu la microfon) ”Hai nea Ionuț, fă ceva”!. Și face prima mișcare. Jucase cu trei fundași și cinci mijlocași. Gado, care obținuse penalti la Galați, e schimbat cu Mihuț. E semn că se încearcă ceva pe banda dreaptă, să-i deschidă. Peste un minut (63) apare pe teren și Fele, suplu și dispus la efort. Rolul de închizător a lui Naidin se încheiase deși nu greșise nicio pasă! Ionuț Popa riscă totul. Merge să deschidă reduta gălățeană pe laterale, că apare Mihai Lungan în banda stângă. Acum să vedem, cu Mihuț pe dreapta și Lungan pe stânga și suplul Fele în centru. Mă uit la ceas. Mai sunt exact 20 de minute. E fază fixă în sensul în care fostul handbalist, Ion Dumitra, căpitanul bihorenilor, execută un aut de la 40 de metri. O nimic toată pentru el. Vine devierea, Munteanu retrimite în fața porții de unde ”Vrajă” trimite mingea sub bară! 1-1 . Orădenii au nevoie de un gol pentru a trimite meciul în prelungiri. Și mai vine o fază fixă. E minutul 80. Sebi Sfârlea execută o lovitură liberă din lateral stânga. Vrăjitoarea scapă de Badea, îi ia fața lui Tofan și înscrie cu capul! Stadionul erupe. Vezuviul e nimic. Este 2-1 și 3-3 la general! E scor identic cu cel din tur de la Galați. Ionuț Popa a resuscitat echipa. Îndeamnă la calm. E cel care vine din urmă. Și totul începe de la 0-0 pentru că se intră în prelungiri.
Să fiu sigur de regulament cobor pe teren și întreb: ”Cristi, sunt două reprize a câte 15 minute cu gol de aur?”. Balaj e ferm: ”Da, cine dă gol a câștigat”. Și încep prelungirile. E primul minut. Munteanu primește de la Rotaru. Trimite mingea în adâncime, Csehi, la 40 de metri, deviază pentru Vrăjitoarea, acesta pornește în viteză spre stânga. E în luptă cu Tofan și Pelin plus Minescu în apropiere. ”Vrajă” are prim planul, e în cădere, si lovește mingea ”în cap”, dar balonul e buclucaș! Sare din pământ peste brațul stâng al lui Iliuciuc și se duce în plasă, în colțul lung. Vrăjitoarea a reușit hat-trickul perfect. Golul cu dreptul, gol cu capul, gol cu stângul! E gata. Vrăjitoarea și colegii vor să facă turul stadionului dar mulțimea a sărit deja gardul și e pe teren. Doi oameni stau retrași și își dau mâna: Gigi al nostru și Ionuț. Se fac semne disperate din grămada bucuriei. Dorin Mihuț era gata, gata să fie sufocat de suporteri! Florin Lazăr a tras tot meciul cu nasul rupt, după un cot aplicat de Guriță. Pleacă la vestiare și apoi, direct spre spital. Jucase impecabil, așa cum a făcut-o mereu. Lumea o ia pe străzi. Oradea era în sărbătoare. DE LA REVOLUȚIE NICIO ALTĂ IZBÂNDĂ N-A MAI SCOS ATÂTA LUME PE STRĂZILE ACESTUI ORAȘ. O iau pe jos, spre centru. Mi-e greu să străbat cei doi, poate trei kilometri cât e până la sediul Liberty unde Marius Vizer i-a invitat pe jucători la un dineu. Miile de orădeni blochează circulația. Oradea e în sărbătoare. Se cântă, se dansează. Poate și datorită lui Ionuț Popa. Suntem în 2020. Au trecut 100 de ani de când în Oradea s-a înființat primul club românesc. Acesta se numea, cum altfel, decât: Bihorul!
Sursa foto: fcbihor.ro
