17 medii de 10 la Evaluarea Națională, în Bihor. Nici un elev nu a fost eliminat

71,9% dintre elevii bihoreni care au participat, în luna iunie, la Evaluarea Națională au reușit să promoveze examenul, a anunțat Inspectoratul Județean Școlar (IȘJ) Bihor. Mai mult, a fost înregistrate 17 medii de 10 și nu mai puțin de 168 de elevi au luat nota maximă la una dintre probe.

Citeste tot

Veste reflectorizante și filme educative pentru prevenirea accidentelor cu bicicliști

Polițiștii de prevenire și cei de la Serviciul Rutier Bihor organizează în lunile mai și iunie mai multe acțiuni care îi vizează pe bicicliști. Oamenii legii încearcă în acest fel să prevină accidentele rutiere în care sunt implicate persoanele care se deplasează pe două roți.

Citeste tot

Campanie de promovare a ofertei de școlarizare pentru Administrația Națională a Penitenciarelor. Ce condiții le sunt oferite tinerilor

Din această lună, angajaţi din cadrul Penitenciarului Oradea desfăşoară o campanie de prezentare şi promovare a ofertei de şcolarizare a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Locurile sunt oferite în instituţii de învăţământ universitar şi postliceal.

Citeste tot

Violența la școală sau în familie, subiect de scenete și teste la un concurs dedicat elevilor din nord-vestul țării

Peste 100 de liceeni şi profesori din şase judeţe au participat, sâmbătă, la concursul de prevenire „Şcoala fără violenţă”, organizat la Oradea. A fost etapa regională a întrecerii care a strâns echipe din Arad, Bihor, Cluj, Hunedoara, Maramureș și Satu Mare.

Citeste tot

”Școala fără violență” | 80 de elevi și profesori din șase județe vin la Oradea la etapa regională a concursului

Oradea va fi, în acest sfârșit de săptămână, gazda etapei regionale a concursului cu tematică preventivă ”Școala fără violență”. Peste 80 de liceeni şi profesori din şase judeţe se vor întrece pe parcursul a două probe, iar câștigătorii vor fi răsplătiți cu diplome și cupe.

Citeste tot

Vrei să fii pompier? Sute de locuri sunt oferite la facultatea de pompieri și la școala de subofițeri din Prahova

Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din țară au început recrutările pentru concursurile de admitere – sesiunile 2019 şi ianuarie 2020 – la instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru arma „Pompieri” şi la instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale care şcolarizează personal pentru nevoile Ministerului de Interne.

Citeste tot

FOTO. Cum vor arăta căminele cu peste 240 de camere în care vor sta studenții orădeni la IT

Două cămine studențești vor fi construite de Primăria locală pentru studenții de la specializarea IT a Universității din Oradea. Proiectanții au finalizat studiul de fezabilitate pentru imobilele care vor oferi tinerilor 243 de camere. Acestea vor fi disponibile din toamna anului următor, își doresc edilii locali.

Citeste tot

Șteiul va avea bazin didactic de înot. A fost semnat contractul de execuție a lucrării

Veste bună pentru elevii din zona orașului Ștei. Agenția de Dezvoltare Durabilă (ADD) a județului Bihor și firma Costa V.O.C. Impex au semnat, luni, contractul de execuție pentru bazinul didactic de înot din localitate.

Citeste tot

”Micul Beiușean” caută parteneri pentru a susține tinerele talente și pentru a oferi acces gratuit copiilor la activități educative

Ani la rând, copiii și tinerii din zona Beiușului au avut parte de evenimente cultural-artistice și educative oferite de ”Micul Beiușean”, o asociație înființată în 2013. Aceasta le-a și pus la dispoziție un loc special, în cadrul unui club care i-a purtat numele. Aflat acum în pericol să-și înceteze activitatea din cauza dificultăților financiare, clubul caută parteneri în cadrul evenimentului Swimathon 2019. Aici doritorii pot susține prin donații proiectul ”Micului Beiușean”.

Citeste tot

Simulatorul de sudură, folosit pentru promovarea învățămânului dual, la ”Caravana Meseriei”

Un aparat de înaltă performanță – simulatorul de sudură – a fost prezentat la Liceul Tehnologic din Cadea de către organizatorii primei ediții a ”Caravanei Meseriei”. Proiectul este dedicat sistemului de învățământ dual în județul Bihor după modelul Kronstadt, iar aparatul a fost folosit pentru promovarea ofertei educaționale în domeniu.

Citeste tot

Peste 100 de elevi și profesori bihoreni, actori și regizori în scenete prezentate la ”Școala fără violență”

Bullying-ul, cyberbullying-ul ori violența verbală au fost temele abordate de cei peste 100 de elevi și profesori de la nouă școli din Bihor în cadrul concursului preventiv regional ”Școala fără violență. Desfășurată la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea, a treia ediție a întrecerii a fost organizată de Poliția Bihor, Inspectoratul Școlar Județean și liceul gazdă.

Citeste tot

”Rromii au talent”, concurs de talente organizat de o școală din Tinca

Eveniment special pregătit de elevii Școlii Creștine Private din Cartierul Rromilor din Tinca. Cu ocazia Zilei Internaționale a Rromilor, în comuna bihoreană va fi organizat concursul de talente ”Rromii au talent”.

Citeste tot