Romaniashvilli!

N-avem treabă cu turneele finale ale mondialelor de pe vremea când fiul Gică Hagi nu era născut. Că suntem trecuți la ”au mai participat” în competițiile oficiale, o cam știm. Dar nimeni, până în această seară, n-a îndrăznit precum acești ipocriți georgieni, să ne ia aura de campioană mondială a amicalelor! La Ploiești 30 de minute n-am mișcat nici noi, nici băieții de pe la Saburtalo, Dinamo Batumi și Anorthosis Famagusta. Au urmat 15 minute de foc cu o bară zguduită la un șut a lui Ianis dar și cu…

Citeste tot

Play off EURO 2021: Finaluri fantastice!

Se cunosc ultimele patru calificate la EURO 2021. Macedonia a fost prima dintre ele prin golul decisiv al lui Pandev la Tbilisi unde georgienii au sfârșit cui toții în careul advers. Condusă până în minutul 88, Ungaria a întors rezultatul într-un final nebun, euro-golul calificării fiind semnat de Szoboszlai. Serbia a egalat Scoția în minutul 90 prin reușita copilului minune, Jovici. Jocul avea să fie decis la lovituri de la 11 metri unde doar golgheterul sârbilor, Alexandar Mitrovici a ratat. În fine, Irlanda de Nord a egalat Slovacia cu trei…

Citeste tot

Italia! Te-ai păcălit… Italienii au vândut toate biletele pentru meciul cu România absolut degeaba

Italia s-a pregătit asiduu pentru prima fază preliminară din calificările la Mondialul de handbal masculin din Egipt 2021. A luat organizarea turneului la Benevento. După calculele lor italienii ar fi urmat să joace meciul decisiv cu România. Astfel, pentru meciul cu România, programat duminică, s-a anunțat că au fost vândute toate biletele! Italienii pregăteau o atmosferă incendiară tricolorilor în ceea ce ar fi trebuit să fie meciul de tot sau nimic. Dar Italia n-a bătut pe nimeni așa că totul este absolut degeaba pentru că România s-a calificat în faza…

Citeste tot