Orădeanul Sergiu Bactăr a fost titular în victoria zdrobitoare a Stelei!

Aconalex Oradea

Sergiu Bactăr, produs 100% al fotbalului orădean, a făcut, cu Steaua București, un pas uriaș spre mult dorita promovare în Liga 3. Cu Bactăr în centrul defensivei, Steaua a învins campioana din județul Giurgiu Argeșul Mihăilești, cu scorul de 8-1!

Prima repriză a fost foarte echilibrată. Doar 2-1, la pauză, pentru steliști, cu o ocazie mare a lui Bactăr la o reluare cu capul. Apoi, în partea secundă, s-a dezlănțuit ploaia de goluri în poarta lui Narcis Mihalcea iar scorul final a fost 8-1 iar Steaua este ca și promovată în Liga 3. Bactăr și colegii vor întâlni, pe terenul din Modelu, pe Bărăganul Ciulnția, miercuri, 5 august.

Sergiu Bactăr (care va împlini pe 21 august, 25 de ani) este produsul cunoscutului antrenor orădean Ioan Naom (fost jucător la FC Bihor și Steaua București). A evoluat în Liga 2 la FC Bihor și Luceafărul Oradea, trecând și pe la CSM Reșița. O accidentare l-a ținut o perioadă departe de gazon dar acum este totul OK iar Sergiu a jucat sâmbătă, fără greșeală.

sursa foto: steaua.shop

Din aceeași categorie