Meci jucat și decis în prelungiri; Crișul Sântandrei o elimină pe Universitatea Oradea

Work Clean

Stadionul de la Universitate a găzduit manșa retur dintre FC Universitatea Oradea și Crișul Sântandrei, contând pentru runda a doua din Cupa României la fotbal, faza județeană Bihor. După 1-1 în tur, jocul retur s-a încheiat tot al egalitate: 0-0 astfel că, pentru stabilirea echipei calificate a fost nevoie de prelungiri unde Crișul a dat lovitura prin experimentatul Victoraș Dobrescu.

Primele 90 de minute ale întâlnirii au fost caracterizate de un joc de angajament și de uzură disputat mai degrabă între cele două careuri. Oportunitățile avute de cel două combatante au fost rare. Aș s-a ajuns la 0-0 la finele celor 90 de minute  iar cum în tur a fost 1-1 s-a intrat în prelungiri.

O dată cu prelungirile am văzut și alte echipe care parcă atunci începeau jocul! Au reieșit 30 de minute de fotbal frumos, cu multe faze. De poartă. În minutul 95 oaspeții au obținut o lovitură liberă din lateral dreapta pe care Laurențiu Prundaru a executat-o pe 8-9 metri, unde Victoraș Dobrescu s-a desprins dintr-un buchet de jucători și a deviat mingea cu capul. Aceasta a lovit bara din dreapta lui Laza și a ricoșat în plasa porții studenților. Avea să fie golul calificării, reușit de un vârf de atac clasic dar care a jucat minute bune fundaș central (!!!) în absența căpitanului Răzvan Matei, prezent la meci dar cu brațul imobilizat în gips.

Golul a descătușat și mai mult partida. Studenții au avut câteva șarje ofensive dătătoare de speranțe. La una dintre ele, în minutul 99, mingea a fost așezată pe 12-13 metri, central. pentru șutul lui Cătălin Galea, scos fantastic de Cosmin Verdeș. La cornerul care a urmat tot Galea a pus mingea cu capul pe lângă bara din dreapta lui Verdeș. Nici norocul n-a fost de partea studenților. Spre finalul primei reprize a prelungirilor, Ungur a pătruns și a șutat din careu. Verdeș era bătut dar mingea a lovit bara din stânga portarului și a ricoșat în teren. Partea secundă a fost pe contre iar la una dintre ele Paul Mihuța putea închide meciul. Scăpat singur după o cursă solitară, Mihuța a șutat din 14 metri lateral dreapta, iar mingea a trecut pe lângă bară, în căutarea colțului lung. La poarta cealaltă, a rezistat reduta condusă de fundașul central de conjunctură, Victor Dobrescu, secundat de Cosmin Verdeș. Bulz, Galea și colegii lor n-au găsit drumul spre golul egalizator care ar fi trimis jocul la lovituri de departajare.    

CASETA TEHNICĂ

FC Universitatea Oradea – Crișul Sântandrei 0-1 după prelungiri

A marcat: Dobrescu 95

UNIVERSITATEA: Darius Laza – Șerban Man, Bulz, Dardai, Jurcă – Ionuț Balog, Șandra, Galea, Gavrilaș – Ad. Ungur, Gligor. Antrenor: Codruț Bulz

CRIȘUL: Verdeș – E. Pop, Novak, Dobrescu, Coriolan Chiș – Prundaru, Covaciu, Sebeșan Sergiu Ban – Sergiu Ciocan, Mihuța. Antrenor: Petre Gabor.

Arbitri: Cosmin Cormoș – Ovidiu Timar, Marius Andor

Observator: Florin Marian

Din aceeași categorie