GAME SET AND MATCH… CA Oradea!

Trimite CRED prin SMS la 8844

CA Oradea a obținut a șaptea victorie consecutivă în Liga 3 (Seria 10) după succesul la scor de tenis obținut la Zalău. Nu poate mira pe nimeni că Oradea a învins la Zalău însă scorul de 6-2 reliefează perfect diferența de valoare. Mai mult, CAO și-a asigurat matematic prezența în play off, cu trei etape înainte de finalul sezonului regulat. Iar ca tacâmul să fie complet Minaur a remizat acasă cu CSM Satu Mare (0-0) iar CA Oradea este noul lider al seriei!

Echipa care câștigă nu se schimbă. Florin Farcaș a mizat exact pe aceeași formulă care câștiga cu Șomcuta. La fel a făcut și Dorin Toma după succesul de la Sânmartin, cu un singur nume nou, Sergiu Pop în locul lui Stanciu.

CAO a început în forță și a preluat conducerea încă din minutul 5. Ardelean a găsit o pasă excelentă în adâncime, Hosu a scăpat de adversarul direct și singur cu portarul a ales o pasă în centru iar Chitaș a finalizat, din cădere, în stânga lui Miron (0-1). După 20 de minute de joc, la un atac în careul gazdelor, Onicaș faultează la Chitaș, penalty transformat, pe centru, de Cosmin Letan (0-2). Gazdele au reintrat în joc în minutul 28 când au dezvoltat excelent o fază în banda dreaptă urmată de o centrare pe jos, în fața porții la opt metri de unde Jurj a marcat în colțul lung (1-2). În minutul 35 orădenii au refăcut diferența de două goluri. Chitaș i-a avut în față pe toți cei patru fundași zălăuani dar unul n-a ieșit în întâmpinare iar decarul bihorenilor l-a executat pe Miron cu un șut de la 17 metri (1-3). După reluare orădenii au continuat să domine jocul. La nouă minute după reluare Cristi Copil a avut o incursiune în care a trecut de doi adversari fiind faultat în lateral dreapta. Chitaș a centrat din lovitură liberă iar Daniel Stan s-a înălțat și a marcat cu capul (1-4). Peste câteva minute, un clasic un-doi l-a adus pe omniprezentul Chitaș singur cu Miron pe care mijlocașul l-a executat cu un șut puternic pe colțul scurt (1-5); CAO și-a distrus adversara, la propriu. În minutul 72 Alex Lezeu a pătruns spre interior, din lateral stânga, și-a făcut mingea pentru șutul de la peste 25 de metri care l-a prins pe Miron ieșit (1-6). Gazdele au avut o tresărire de orgoliu. O filtrantă a fost utilizată pozitiv de Sergiu Pop care a marcat plasat în stânga lui Adi Barabaș (2-6).

După ce Zalău a învins în tur, la Oradea cu 5-2, acum CA Oradea a întors scorul și a învins în Sălaj cu 6-2.

Ultimele trei etape din sezonul regulat se vor juca în primăvară. CAO va avea următorul program: Șimleu (A), Minaur (D); Lotus (A)

CASETA TEHNICĂ

SCM Zalău – CA Oradea 2-6 (1-3)

Au marcat: Jurj 28, Sergiu Pop 82/Chitaș 5, 35, 70 Letan 19pen, Stan 55, Lezeu 72

ZALĂU: Miron – Ilieș, Șumlea, Onicaș (77 Dulap), Ardelean (77 Jula) – Chalugher, Meșter (60 Alex Mare), Sorian, Sg Pop – Jurj, Negruț (70 Logon). Antrenor: Dorin Toma.

CAO: Barabas – Copil, Letan, Stan, Ioviță – Ardelean (90 Marina), Cherman – Gheorghiță (77 Mark Kovacs), Chitaș (90 Sautiut), Lezeu (80 Chiș-Toie) – Hosu (77 Porumb). Antrenor: Florin Farcaș.

Arbitri: Mircea Ardelean – Lucian Berariu, Cristian Cășul (toți din Arad) Observatori: Emil Kemenes (Baia Mare) și Teodora Albon (Cluj)

Din aceeași categorie