5 victorii din 5, golaveraj: 13-1 pentru ”Turris”, cu Lincar și Domocoș pe bancă!

Echipa antrenată de Erik Lincar și Vio Domocoș, Turris Oltul Turnu Măgurele este noul lider al Ligii 2 după cinci etape, în care a acumulat maximum de puncte! Duminică seara Turris a trecut, de Farul Constanța cu 2-0. Dacă Turris are maximum de puncte doar CS Moveni a mai rămas fără eșec în acest sezon. În meciul de aseară Farul a beneficiat de ocaziile mai mari ale primei reprize însă cu Bud în formă foarte bună, Turris a fost mult mai bună în partea secundă atunci când au marcat golurile…

Citeste tot

LIGA 3: Luceafărul are maximum de puncte! CSC Sânmartin a scăpat, printre degete, victoria la Odorheiu Secuiesc

FC Luceafărul Oradea are maximum de puncte după două etape scurse din Liga 3. Al doiela succes din campionat a venit în fața echipei secunde a campioanei CFR. Clujenii au condus la Sânmartin, dar, până la pauză a venit egalitatea iar Paraschiv, de departe fotbalist cu vocabular elevat în fața porții, a rezolvat cele trei puncte. Cu trei puncte se putea întoarce, de la Odorheiul Secuiesc și CSC Sânmartin, care a condus, pe final cu 3-2 însă gazdele au egalat și s-a încheiat: 3-3. Unirea Dej – Metalurgistul Cugir     0-0AFC…

Citeste tot

VEZI AICI: Rezultatele din etapa secundă a Ligii 4 Bihor

Etapa secundă din Liga 4 a debutat încă de joi, la Ștei, unde CSO a învins de Zilele Orașului Ștei, pe CS Oșorhei cu un gol marcat în prelungirile partidei. CAO a învins la scor în deplasarea de la Borș. Hosu a reușit un careu de goluri! În minutul 90 al partidei de la Universitate, dintre echipa gazdă și Crișul Aleșd, , fostul jucător al Unirii Tășnad, Palinceak a primit o pasă în adâncime, a pătruns printre fundașii centrali ai echipei din Aleșd și a marcat pe lângă portar unicul…

Citeste tot

Aleșdul sărbătorește cu mult sport și concerte: Elena Gheorghe, Ioana Ignat, Mario Fresh sau Sorina Ceugea!

În perioada 31 AUGUST – 01 SEPTEMBRIE 2019, sâmbătă și duminică, se vor desfăşura, în Orașul Aleșd, manifestările prilejuite de cea de-a XIX – a ediţie a ZILELOR ORAȘULUI ALEȘD! PRIMĂRIA și CONSILIUL LOCAL al ORAȘULUI ALEȘD, prin intermediul CENTRULUI NAȚIONAL DE PROMOVARE ȘI INFORMARE TURISTICĂ ALEȘD propun tuturor locuitorilor şi nu numai, un evenimen încărcat de voie bună, distracţie, concursuri sportive şi concerte în fiecare seară. În perioada 31 AUGUST – 01 SEPTEMBRIE 2019, sâmbătă și duminică, se vor desfășura manifestările prilejuite de ZILELE ORAȘULUI ALEȘD! Două zile pline…

Citeste tot

CFR, ăștia sunt: Lazio, Celtic și Rennes!

CFR Cluj și-a aflat adversarii în grupele Europa League în cadrul ceremoniei desfășurate la Monaco, unde au fost prezenți reprezentanții celor 48 de formații aflate în urne. Clujenii vor juca înntr-o grupă cu Lazio, Celtic Glasgow și Rennes. CFR se întoarce pe Olimpico și se va reîntoarce și la Glasgow dar va întâlni și o echipă care, actualmente, are maximum de puncte în Liga I franceză. Prima etapă din faza grupelor este programată pe 19 septembrie, în timp ce ultimul meci va avea loc pe 12 decembrie.  Singura restricție anunțată…

Citeste tot

Simona și Cristina învinse de… grăsuțe, grăsuțe dar sportive!

Este evident că în materie de sport România trăiește la nivel planetar doar prin două nume: Simona Halep și Cristina Neagu. Cele mai bune jucătoare de tenis respectiv handbal, ale lumii. Și apar de nicăieri Teresa Almeida sau Taylor Townsend și le trag preșul. La US OPEN, Simona Halep a fost eliminată de Taylor Townsend. Nu este nici primul și, probabil, nici ultimul meci pe care Simona îl pierde în carieră. Doar că Taylor are peste 80 de kg la 1,70… I se vede burticica, are țesut adipos bogat dar…

Citeste tot

Mare sărbătoare pentru orașul Ștei, ”Poarta Apusenilor”

Organizată de Consiliul Local și Primăria Ștei, în colaborare cu Casa de Cultură „Miron Pompiliu” Ștei și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor, a XXIV-a ediție a Zilelor Șteiului este în plină desfășurare. Sărbătoarea a început încă de luni, cu concursul de pescuit sportiv și a continuat cu cei mai talentați ”artiști” care au desenat pe asfalt. A urmat, marți, cicloturismul și pelerinajul la bisericile de lemn din zonă. Ziua de miercuri a fost dedicată iubitorilor de atletism care la participat la un concurs de cros. Apoi…

Citeste tot

Suntem în progres! Avem o echipă în Europa

Dacă la 31 august anul trecut, nu mai aveam nicio echipă în cupele europene, anul acesta suntem în vizibil progres. Ne prinde septembrie cu o echipă în Europa. Nu în Champions League, unde am ratat, al șaptelea an consecutiv prezența în grupe, ci în Europa League. Învinsă de Slavia Praga în play-off-ul pentru Champions League, CFR Cluj va evolua în grupele Europa League, iar adversarii vor fi cunoscuți în această după amiază. Din nefericire lanterna roșie din Liga I, FCSB a continuat seria prestațiilor dezamăgitoare la Guimaraes, unde a cedat,…

Citeste tot

LIGA 4: CSO Ștei, șase puncte din șase!

Devansată, datorită manifestărilor prilejuite de Zilele Orașului Ștei, partida dintre CSO Ștei și CS Oșorhei a fost câștigată de gazde cu un gol marcat în prelungirile jocului. CSO Ștei s-a impus cu scorul de 2-1. De altfel șteienii au marcat în prelungirile ambelor reprize. Cătălin Mândru a deschis scorul în minutul 45+1 însă fosta divizionară, CS Oșorhei, a egalat prin Ban în minutul 74. În cele din urmă succesul șteienilor a venit în al doilea minut din prelungiri, atunci când șutul lui Gheban a fost deviat de un fundaș, și…

Citeste tot

VEZI AICI: Grupele Champions League 2019-2020; Barca, Inter, Dortmund și… Slavia în cea mai tare grupă

La Monte Carlo s-au stabilit grupele Champions League. Iată ce au hotărât sorții: Grupa A: PSG, Real Madrid, Brugge, Galatasaray Grupa B: Bayern, Tottenham, Olympiakos, Steaua Rosie Belgrad Grupa C: Manchester City, Sahtior, Dinamo Zagreb, Atalanta Grupa D: Juventus, Atletico, Bayer Leverkusen, Lokomotiv Moscova Grupa E: Liverpool, Napoli, Salzburg, Genk Grupa F: Barcelona, Dortmund, Inter, Slavia Praga Grupa G: Zenit, Benfica, Lyon, Leipzig Grupa H: Chelsea, Ajax, Valencia, Lille PREMII SPECIALE Cel mai bun portar al sezonului trecut: Allison (FC Liverpool) Cel mai bun fundaș al sezonului trecut: Virgil van…

Citeste tot

Turrisul lui Lincar și Domocoș, maximum de puncte! Lupuț și Dianu au făcut egal în derbyul orașului lui Brâncuși

Turris Tr. Măgurele, echipa antrenată de bihorenii Erik Lincar și Vio Domocoș, este marea surpriză din debutul Ligii II având maximum de puncte, 12, după primele patru etape. Azi, Turris a învins la Chiajna, cu 3-0. Trupa fostului mijlocaș al Stelei și al lui Bordeaux a reușit să deschidă scorul relativ repede, în minutul 6, prin șutul în vinclu al lui Pană. Jocul s-a rupt la golul doi, marcat de Ciobanu, în minutul 73 pentru ca, bosniacul Turkovici să stabilească scorul de forfait. Nici Viitorul Pandurii Tg. Jiu n-a obținut…

Citeste tot

Liga 4 Bihor; ETAPA 1. Vezi aici rezultatele și marcatorii

A debutat și Liga 4 Bihor, primul gol al noului sezon fiind în fapt un euro-gol reușit de Zoli Laszlo pentru Crișul Aleșd. De altfel echipele gazdă ale primelor două jocuri: Crișul Aleșd și CS Oșorhei s-au impus, la limită, bieții din Oșorhei, cu un gol marcat la ultima fază! CAO, marea favorită la titlu, a făcut scor fluviu cu Mădărasul iar Sânmartinul a învins în deplasarea de la Salonta, fără niciun dubiu. O victorie externă a obținut și echipa antrenată de Vali Durdeu, CS Diosig care a învins la…

Citeste tot

Accesorii de calitate, realizate cu stil de Atelierele UNIKA

Dacă până acum ai tot căutat un accesoriu de calitate, dar care să te și atragă printr-un design modern, și nu ai găsit, înseamnă că e cazul să afli despre Atelierele UNIKA, cel mai mare producător de agende din România, dar care produce și accesorii pentru toate gusturile. Atelierele UNIKA au lansat de curând colecția 2019-2020 de agende și promoționale e-store, unde găsiți agende de cea mai bună calitate, dar și accesorii cu un aspect deosebit, începând de la brelocuri și până la kit-uri cadou, portofele, mape de birou, accesorii…

Citeste tot