Alexandru Boc, precum Benjamin Button, mai tânăr de la un an la altul; La mulți ani, nea Sandu!

Doneaza sange pregatit, informat si fara batai de cap!

Fără doar și poate Alexandru Boc este unul dintre cei mai mari fotbaliști pe care Bihorul i-a dat în istoria sa. Sandu Boc s-a născut pe 3 iunie la Vaşcău așa că azi e ziua marelui jucător. Și când te uiți la el parcă revezi celebra peliculă cu Benjamin Button. La fel e și cu Sandu Boc care pare mai tânăr de la un an la altul.

Dotat cu calităţi fizice de excepţie şi cu inteligența caracteristică fundaşilor centrali, Alexandru Boc, fiu de ceferist, n-a prea apucat să copilărească.

La 17 ani juca în prima ligă a României. La 19 ani înscria împotriva lui Liverpool, în singura victorie românească în faţa cormoranilor.

A contribuit decisiv la calificarea naţionalei la CM Mexico 70 dar n-a apucat să joace în Groapa cu lei de la Guadajara din motive colaterale fotbalului fiind întemniţat după ce a trimis, în lumea viselor un securist. Asta nu l-a oprit să cucerească titlul naţional (cu Petroulul şi Universitatea Craiova) şi Cupa României (cu Rapidulețu). Plecat de la Vaşcău, a debutat la Petrolul Ploieşti după care a îmbrăcat ticourile echipelor Dinamo Bucureşti, Sportul Studenţesc, Rapid Bucureşti şi Universitatea Craiova.

Dincolo de gazonul verde Sandu Boc a fost un mare cuceritor de inimi, fiind încadrat în cvartetul ”Frumoșii neamului” alături de Ilie Năstase, Ion Dichiseanu și Florin Piersic. Alexandru Boc i-a cuerit inima nepoatei şahinşahului Iranului Pahlavi, logodindu-se în Iran pe ascuns cu splendida cu sânge nobil Djanhanghir. Relația a ajuns pe prima pagină a tabloidelor din întreaga lume. Salomeea Djanhanghir a cerut un sigru lucru de la nea Sandu. Să renunțe la fotbal și să meargă cu yachtul să vadă toată lumea. ”Renunț la tot pentru tine da numai la fotbal nu”. Trebuiau să se revadă la Londra, când Boc ar fi putut să rămână alături de ea în Anglia. Salomeea părăsise capitala Marii Britanii cu câteva ore în urmă…

Lista cuceririlor le cuprinde pe Corina Chiriac şi Natalia Guberna, balerina Elena Renea (fostă iubită a băiatului lui Gheorghe Maurer), handbalista de naţională Mihaela Apostol ori voleibalista Elena Butnaru (declarată la un moment dat cea mai sexy femeie din Italia). Boc s-a căsătorit în 1971, cu Dalina Butculescu (foto), o româncă de origine germană, cu care are o fiică, dar de care a divorţat. Fire de vedetă, fostul fotbalist a jucat în urmă cu 38 de ani în filmul „Castele de nisip”, alături de Toma Caragiu, Gheorghe Dinică, Jean Constantin, Gina Patrichi şi Aimee Iacobescu.

A fost și armator deținând un vas de care zice ”bine că am scăpat”. A fost, mult timp, vicepreședintele Ligii Profesioniste de Fotbal, când România avea șase echipe prin Europa, cu rezultate. A fost, a fost…

”Acum, cu pandemia asta, am stat numai în Oradea. Mi-am pus mușcate pe balcon. N-am crezut, un minut, că o să stau să văd și cum cresc! Mă bucur că am săpat și pot juca iar fotbal”, spune nea Sandu. 

Despre Alexandru Boc se pot scrie cărți, se pot face filme. Dar tot fotbalul e marea sa dragoste și joacă și acum, la 76 de ani. La mulți ani Alexandru Boc, ai fost unul dintre marii jucători pe care Bihorul i-a dat lumii.

sursa foto: gsp.ro

Din aceeași categorie