Într-un meci din etapa a doua a ligii secunde de fotbal feminin United Bihor a fost învinsă, pe teren propriu, de Dream Team București. Partida, un derby al seriei, disputată pe Stadionul Foresta din Tileagd, s-a încheiat cu scorul de 3-1 în favoarea bucureștencelor. Bihorencele au condus cu 1-0 după reușita lui Barbara Barta, din minutul 12 însă, într-un interval de cinci minute, oaspetele au trecut la conducere grație dublei semnate de Venice Pintea care a marcat în minutele 19 și 24. Imediat după reluare Dream Team București a avut șansă la mingea deviată de Doina Ardelean în propria poartă. La 1-3 echipa antrenată de Csabi Ficuț a căutat să reintre în meci însă Kosa și Crăciun au ratat marile ocazii din repriza secundă.

„Un joc care a respectat statutul de derby pentru locul întâi în care am început bine și chiar am reușit să deschidem scorul prin Barta Barbara după o fază individuală, dar două greșeli în defensivă au întors soarta meciului în doar 5 minute ! Din păcate in curs de 3 minute trebuia să facem două schimbări, din cauza accidentărilor, care ne a scos din ritm! În repriza secundă, mai ales pe final am avut, din nou, ocazii mari de a înscrie, dar nu am reușit să introducem mingea în poartă. Ne a învins o echipă tânără, dar bine organizată și disciplinată. Trebuie sa mai muncim și să ne îmbunătățim procentajul de fructificare al ocaziilor avute în fața porții. Am ratat cu prea mare ușurință prin Kosa(14, 78. 85), Marta( 40) și Crăciun (67) ,iar când ratezi mult, fotbalul te pedepsește. Strângem rândurile, învățăm din înfrângeri și mergem mai departe”,, s spus Csabi Ficuț la finalul întâlnirii.
United Bihor a evoluat în formula Popa Adelina – Farcas Adriana, Tyioran Elisabeta, Chise Carla, Crăciun Kinga – Pantea Alexandra, Nasie Daiana (Gheban Bianca min.26), Ardelean Dorina, Tocai Alina – Barta Barbara (Marta Gianina min.29 – Moza Andreea min.65), Kósa Szandi.