U BT Cluj – CSM Oradea, finala LNBM

U BT Cluj – CSM Oradea, un clasic al baschetului românesc, este finala ediției de campionat a LNBM 2020-2021. Dacă Oradea s-a calificat în finală după 3-0 cu BC Argeș Pitești, U BT Cluj a avut nevoie de meci decisiv în seria cu CSO Voluntari.

În cele din urmă clujenii au câștigat meciul cinci, sâmbătă (5 iunie) seara, învingând la BT Arena pe CSO Voluntari, cu 75-56, ilfovenii rezistând doar prima parte (32-31 la pauza mare). La joc au asistat aproximativ 1.500 de spectatori.

Finala LNBM se va juca în sistem cel mai bun din cinci partide. Seria programează primele două jocuri la Cluj, pe 9 şi 11 iunie. Jocurile 3 și 4 (dacă este cazul) se vor disputa la Oradea. De asemenea dacă e nevoie de ”decisiv” acesta ar urma să aibă loc la Cluj, pe 20 iunie.

Finala mică se va juca între CSO Voluntari și FC Argeș BCMU Pitești, în sistem cel mai bun din trei partide, în 9, 12 și 15 iunie.

Din aceeași categorie