Șase finale de ”cupă” pierdute din șase jucate; Trofeul merge la Voluntari

Marți seara, la Cluj, în BT Arena, CSM CSU Oradea a pierdut a șasea finală de Cupa României la baschet masculin, din tot atâtea disputate. Deși au început fabulos cu 16-0 după primul sfert, băieții din Oradea a cedat în final. CSM CSU Oradea – CSO Voluntari 65-72 (16-0, 14-23, 18-27,17-22)

Orădenii au început fantastic cu un sfert care a intrat în istoria unei finale de cupă: 16-0! Dar, în sport, prima impresie nu contează. Până la pauza mare Vlad Moldoveanu și compania din Voluntari au redus consistent din diferență: 30-23. După reluare, CSO Voluntari a reușit ceea ce părea imposibil după primele 10 minute, să preia conducerea: Oradea – Voluntari 34-36 și chiar să mărească diferența la 40-47. În ultimul sfert trupa lui Cristi Achim era în cărți: 48-50. S-a păstrat diferența de o posesie destul de mult timp iar Oradea mai spera la 61-64 însă Joseph a închis practic jocul cu un coș de 3. CSO Voluntari s-a impus la o diferență de șapte puncte: 65-72.

Este a șasea finală pierdută de CSM CSU Oradea din tot atâtea disputate:

  • 2014, la Ploiești – vs Energia Târgu Jiu, scor 55-58
  • 2016, la Oradea – vs U-BT Cluj-Napoca, scor 75-82
  • 2018, la Sfântu Gheorghe – vs U-BT Cluj-Napoca, scor 61-64
  • 2019, la Cluj-Napoca – vs BC CSU Sibiu, scor 78-88
  • 2020, la Cluj-Napoca – vs U-BT Cluj-Napoca, scor 61-68
  • 2021 la Cluj-Napoca – vs CSO Voluntari 65-72

Din aceeași categorie