În turneul preolimpic de la Rotterdam, reprezentativa României a fost învinsă duminică de Croația (16-6) dar a fost azi, 15 februarie, aproape de o mare victorie în fața Rusiei. Partida s-a încheiat la egalitate: 9-9, rușii egalând în ultimul minut.
Marius Țic, portarul originar din Oradea a făcut minuni în primul sfert al disputei cu Rusia, fapt care a permis României să se desprindă la 3-1. Mai echilibrat a fost sfertul al doilea în care Rusia s-a apropiat la un gol. La pauza mare România avea avantaj minim: 4-3.
Merkulov, cel mai bun dintre adversari, a egalat pentru Rusia (4-4), la primul atac din sfertul 3, însă legendarul centru Cosmin Radu a readus România în avantaj. Vlad Dragomirescu și Bogdan Remeș au părăsit jocul cu câte trei eliminări. Rusia a profitat și a marcat de trei ori consecutiv (5-7) însă, pe ultimul atac al sfertului Vlad Georgescu l-a bătut pe portarul rușilor Kostrov: 6-7.
În ultima pătrime s-a mers cap la cap chiar dacă ai noștri l-au pierdut și pe experimentatul Alexandru Ghiban cu trei eliminări. Antipa a făcut 7-7. Cosmin Radu: 8-8 iar Fulea ne-a adus în avantaj: 9-8! Cu 75 de secunde înainte de final Rusia a egalat: 9-9 prin Dereviankin. Ultimul atac a fost tot al rușilor însă reduta din fața lui Țic a rezistat eroic pentru un punct extrem de important în economia luptei pentru calificare.
România – Rusia 9-9 (3-1, 1-2, 2-4, 3-2)
România: Marius Țic, Șerban Abrudan – Cosmin Radu 2, Alexandru Vătrai 1, Tudor Fulea 2, Victor Antipa 1, Andrei Prioteasa, Vlad Dragomirescu 1, Bogdan Remeș, Robert Gergelyfi, Vlad Georgescu 2, Alexandru Ghiban, Levente Vancsik. Antrenor: Athanasios Kechagias.
Rusia: Kostov, Ivanov – Suckhov, Kiselev, Dereviankin 2, Ashaev, Kharkov 1, Merkulov 4, Nagaev, Pronin, Kholod 1, Lisunov 1, Shepelev, Kostrov. Antrenor: Sergey Evstigneev
GRUPA A
Georgia – Grecia 10-11; Canada – Brazilia 11-7
Grecia – Brazilia 15-8; Muntenegru – Canada 21-7
16 februarie: Brazilia – Muntenegru; Canada – Georgia;
17 februarie: Grecia – Muntenegru; Georgia – Brazilia
18 februarie: Muntenegru – Georgia; Canada – Grecia
GRUPA B
Olanda – Germania 11-10; Croația – România 16-6; Franța – Rusia 12-13
România – Rusia 9-9; Germania – Franța 12-13; Croația – Olanda
16 februarie: Rusia – Germania; Olanda – România; Franța – Croația
17 februarie: România – Germania; Croația – Rusia; Olanda – Franța
18 februarie: Franța – România; Rusia – Olanda; Croația – Germania
19 februarie SFERTURI DE FINALĂ
1A – 4B
2A – 3B
3A – 2B
4A – 1B
20 februarie: semifinale
21 februarie: finala mică și finala mare
DOAR PRIMELE TREI CLASATE OBȚN BILETELE PENTRU TOKYO.