Abia ce împlinise 60 de ani și s-a stins. Așa cum a și ars, fulminant, trăind viața la puls 200. Pentru mine, a fost cel mai mare. Am trăit cu magiile lui încă din 78 când prea tânăr fiind, anunțata viitoare vedetă a fotbalului mondial nu și-a găsit loc printre mondialii scoși din vestiar de Pasarella, Ardiles sau Kempes. Era prea mic și printre juniorii lui Argentinos Juniors.
În 82 mi-am enervat toți prietenii maghiari după ce ai dat două ”boabe” Ungariei apoi am plâns lângă pumele tale când te elimina mexicanul Vasquez. Dar a venit Mexico 86 ai luat Argentina de jos și ai făcut-o campioană mondială. Golul cu mâna lui Dumnezeu a fost pentru Insulele Malvine dar al doilea rămâne cel mai splendid gol văzut vreodată. Atunci ai driblat tot poporul britanic.
Și ai bătut, în finală panzerul german. Napoli? Păi Napoli! Și adio hegemonia lui Milan. Italia 90 ți-a pregătit revanșa FIFA. Nu cumva să mai izbândești o dată. Ați rămas în nouă cu penalty inventat. Nu-i nimic. Erai obișnuit cu nedreptățile de pe vremea când tatăl tău vă trimitea să dormiți ca să nu simți foamea. Și apoi tot ce a urmat, cu bune și rele. Ai fost Diego Armando Maradona. Numele celui mai mare fotbalist de pe această planetă. Argentina te plânge. Boca te plânge. ”Ce fotbalist avea omenirea dacă nu m=aș fi drogat”, ai spus=-o chiar tu, în filmul lui Kusturica.
Cel mai bun e de azi lângă mâna lui Dumnezeu.
