La primul sezon cu antrenorul Sebastian Tudor pe banca tehnică, echipa de handbal feminin CSU Oradea a reușit, în premieră, calificarea la turneul final de promovare în Liga Florilor. După un sezon atipic, desfășurat în sistem turnee din cauza pandemiei COVID-19, formația orădeană a obținut dreptul de participare la turneul celor mai bune opt echipe din Divizia A, prin clasarea pe locul 3 în seria B.
“În primul rând, vreau să-mi felicit jucătoarele pentru parcursul din acest sezon, fiind pentru prima dată când această echipă participă la un turneu de promovare, Nu a fost ușor, mai ales că suntem o echipă universitară, adică o echipă tânără și în plus după plecarea jucătoarelor cu experiență a rămas să ne bazăm doar pe ambiția tinereții. S-a muncit foarte mult să se ajungă între primele opt echipe de Divizia A din România. Competiția, disputată în acest an de pandemie în format turneu, a necesitat o bună pregătire fizică, antrenamente tehnico-tactice consistente, iar acest lucru s-a văzut și prin faptul că nu am avut nicio accidentare la toate turneele”, a declarat tehnicianul formației orădene, Sebastian Tudor.
CSU Oradea are parte de adversare puternice la turneul final, ce va fi găzduit în perioada 14-16 mai, de Sala Polivalentă din Blejoi: Corona Brașov, CSM Tg. Jiu, CSM Deva, HCF Piatra Neamț, CSM Roman, CSU Știința București și CSU Neptun Constanța.
“Mergem la acest turneu de promovare cu dorința de a lăsa o impresie cât mai bună, să simțim pulsul unui turneu final, pentru a pregăti un sezon viitor mult mai bun”, a mai adăugat Sebastian Tudor.
Formația orădeană va înfrunta în deschiderea turneului una din principalele candidate la promovarea în Liga Florilor, Corona Brașov. Învingătoarea acestui joc va obține calificarea în semifinalele turneului, ceea ce înseamnă promovarea directă (dacă echipa se va situa pe primele două locuri ale turneului), sau participarea la barajul pentru promovare-retrogradare (dacă se va situa la finele turneului pe locurile 3-4), în vreme ce echipa învinsă va juca pentru clasarea pe locurile 5-8 în cadrul turneului final.