HANDBAL FEMININ: CSU Oradea dă lovitura la Bistrița!!!

Doneaza sange pregatit, informat si fara batai de cap!

Clubul Sportiv Universitar Oradea și-a adjudecat derbiul rundei cu numărul 24 în Divizia A a seria de vest de handbal feminin, chiar în fieful Gloriei Bistrița 2, scor 27-21. După ce în partida tur orădencele au scăpat victoria printre degete (26-26), de această dată, la capătul unui meci în care au fost exacte atât în apărare cât și în ofensivă respectând da capo al fine planul tactic, au reușit să răpună ocupanta locului secund în serie la o diferență care nu lasă loc de interpretări.

Începutul disputei de la Bistrița s-a derulat sub auspiciul echilibrului, lucru care s-a menținut până la pauză când Oradea a intrat la cabine cu un avantaj fragil, de un singur gol (12-11), stabilit de Mădălina Horj în chiar ultima fază a primului mitan. Tot extrema orădeană a fost cea care a semnat și primul gol în repriza a doua, cel care a dat tonul desprinderii pe tabelă unde CSU avut și opt goluri în față (23-15). Oradea a marcat chiar și cu portarul Amalia Corha care a profitat de faptul că bistrițencele au scos portarul din poartă la o fază în care au avut un om în minus pe teren. Pentru Corha nu a fost primul gol stagional.

La cea de-a 12-a victorie stagională pentru CSU Oradea și-au pus numele pe lista marcatoarelor nouă jucătoare. Cele mai prolifice au fost Duțu Rafaela și Raluca Bîscă, ambele cu cate 5 reușite, urmate îndeaproape de Vrabie și Horj, cu câte 4 goluri. Tudose Denisa și Andreea Preduca au înscris și ele de 3 ori fiecare, în vreme ce Bochiș și Argyelan au punctat și ele o dată.

„Am făcut meciul perfect. Totul a funcționat ca un tot unitar. Fetele au fost extrem de concentrare în dorința de-a arăta că remiza din tur nu a fost întâmplătoare, dar și pentru a demonstra că echipa noastră nu se află întâmplător în plutonul fruntaș al seriei”, a declarat Sebastian Tudor, antrenorul CSU Oradea.

CSU Oradea va întâlni în următoarea rundă pe CSU Reșița, meci programat pe 22 mai la Oradea, de la ora 13, în sala de jocuri a Universității din Oradea. În cazul unei victorii cu bănățencele, CSU va încheia sezonul competițional 2021-2022 cu o serie de cinci victorii consecutive. În ultima etapă din serie (a 26-a,  pe 29 mai) Oradea va avea etapă liberă.

Din aceeași categorie