Minifotbalul? Probabil cel mai jucat sport din lumea asta. În principiu toți fotbaliștii au jucat minifotbal. Pe la noi i-au spus ”miuță”. Până la urmă înclin să cred că, cel puțin în Europa și America de Sud e mai jucat decât alt joc superb și incitant: 3×3 baschet, așa numitul streetball.
Când Spiros Baltsavias mi-a spus, la început de 2021: ”Ce-ar fi dacă anul ăsta am juca în Champions League”? Prima dată am pufnit în râs. Mi-am zis că e puțin visător. Ca să ajungi acolo trebuie să câștigi Campionatul Național iar ca să ajungi la naționale trebuie să câștigi Campionatul Județean. OK. O făcuse de vreo patru ori însă apăruse rivala, Bad Boys, o echipă puternică, cel puțin de primele opt în România. Le și luaseră lui AEK un titlu, lejer chiar, într-o ediție bihoreană în care AEK a încheiat doar pe locul 3. Astfel că am zâmbit când mi-a zis de Champions League. Era doar în mintea lui. Era visul lui. Mi-am zis: ”Stai să treci de Bad Boys”. Până la urmă a făcut-o, așa cum mă așteptam, după meciuri crâncene. Nimeni nu i-a întins, în acest an, pe cei de la AEK, cum au făcut-o concitadinii.
Începuse să se creioneze o echipă. Pentru a trece de Bad Boys a fost nevoie de întăriri. ”Ciucă” (Mircea Popa) a pus osul la calificarea în Supercupa României. Venise și Nemițanu, cu stângul său ucigător. A ieșit bine, până la urmă, pentru grec. În Supercupa de la Oradea cei de la AEK au fost ocupați, mai degrabă cu organizarea. Deși au avut un 17-0 golaveraj în patru meciuri a venit unicul eșec din acest an: 0-1 cu Yry Team Iași în sferturi. ”Nu mă interesa Supercupa, ci doar calificarea la Campionatul Național”, a spus Spiros, care a experimentat formule la turnee pe la Iași sau Craiova.
Oamenii au căzut pe rând înainte de naționalele de la Arenele Traian din Rm. Vâlcea. Pivotul Șumălan se accidentase înainte de sfertul cu ieșenii și a plecat în Belgia. Andor s-a rupt chiar înaintea plecării, Ciucă s-a dus la Hermannstadt, ”Nemi” la Glissando Timișoara. ”Măcar să ieșim din grupe, că suntem puțini”, zic orădenii. Egri e singurul care e 100% titular. Un copil de 20, 21 de ani. E singurul portar din lot. Apărarea stă în trei oameni: Mintaș (impresionant la deposedări și joc aerian), Micaș (puternic și rău) și Fărcuța (experimentat și inteligent, neobosit). Codoban e la creație iar Ferik cu Balogh pe muncă și alergare. Dar prezența lui Paulevici a fost de excepție. Se văzuse în Supercupă dar la Vâlcea s-a simțit din plin. A fost omul turneului deși n-a primit acest premiu din cauza unui cartonaș roșu văzut în finală, că deh, sângele de sârb a răbufnit la o îmbrânceală. E adus Alex Jurcuț pentru că Zadori a spus ”pas” plecării. Veteranul Adi Iova este ”rebrenduit”. Sunt nouă plus Iova.
Trei victorii în grupă apoi un sfert de finală cu Luciano Arad, demențial. Cel mai dramatic meci posibil. Mai erau trei minute iar Luciano, în șase oameni, fără rezerve, conducea cu 1-0 după un gol marcat de Iovu, care juca într-un picior. Huțan, fostul portar al naționalei de tineret apărase în 11 faze în situație de unu la unu cu orădenii, inclusiv un penalty executat de ”Codo”. Inspirație? Nebunie? Adi Iova a fost aruncat în atac. La a doua tinerețe, durduliu, nepregătit dar cu știința jocului, execuție și plasament. Sebi Huțan apărase din șapte metri, din cinci, din doi… Dar Iova a inventat un călcâi incredibil și a egalat. Apoi Huțan a greșit iar zvârluga Balogh a pus latul și a adus calificarea.
În semifinale și finală Spiros are o singură tactică: ”Tunși, frezați, împachetați”. 1-0 cu trupa lui Lovin, Golden Boys din Bacău, apoi 2-0 în finala cu Chedra Tax. În minim de efectiv AEK a jucat ce trebuia. Tare și pe minge. Multă muncă, dăruire. Paulevici a fost iarăși decisiv iar Ferik a marcat golul campionatului, chiar în finală, un lob de la peste 30 de metri. Sezon încheiat cu titlul național.
EMF Champions League e altceva. Vin echipe de club care se confundă cu echipe naționale: Mad Dogs, Gandja, Mod Progress… Sezonul național era încheiat. Codoban n-a mai ajuns în Italia așa că era vremea unor transferuri. Defensiva e întărită cu Mircea Popa. La mijloc vine Călugăreanu, un jucător experimentat, cu vreo patru titluri continentale, capabil să facă translația dintre apărare și atac. Se și vede se și simte în joc. Nemițanu revine și el, ca o certitudine de la mijloc în sus, om de gol, om de finalizare și presing. Răzvan Plopeanu a fost exact ceea ce echipa a avut nevoie. Un jucător puternic, de peste 1,90, cu un stâng devastator cu o excelentă protecție a mingii. Toți jucători de echipă națională. A revenit și maratonistul Andor, care merita un turneu final.
După succesul din primul meci orădenii și-au canalizat eforturile spre optimi unde Călugăreanu și Ferik au rezolvat calificarea. În sferturi, cu Pardubice a ieșit la rampă Paulevici și Egri care a apărat un penalty la departajare. Presingul, forma agresivă de apărare a fost arma de bază și în semifinala cu Mold Progress. Paulevici a reușit dubla datorată alergării întregii echipe. N-ai cum să nu-l iubești pe Dragan.
Ei bine, finala… Aici s-au adunat toate ghinioanele pentru că AEK Oradea a fost superioară, ca joc celor de la Mad Dogs. N-a ajuns acea minge buclucașă care l-a păcălit pe Ciucă. Când la un corner mingea l-a lovit în abdomen, tot pe Mircea Popa și a intrat în poarta lui Egri era clar că norocul n-ai cum să-l antrenezi. În ciuda a două goluri încasate de nicăieri, AEK a avut puterea să remonteze. Șutul în cros al lui Nemi și voleul lateral al lui Ferik (după un aut devenit ”specialitatea casei”) s-a făcut 2-2. I-au simțit în corzi pe maghiari. Plopeanu a și marcat din lovitură liberă dar arbitrul fluierase ceva înainte. S-au aruncat, efectiv, peste ei iar ăia, cuminți, i-au prins pe o contră 2 vs 3 și au făcut 3-2, cu o minge iarăși… deviată! Povestea o știți. O echipă mare n-a acuzat șocul. Aveai impresia că AEK poate înscrie oricând dorește. S-a și întâmplat la reușita lui Ciucă.
La penalty-uri n-ai ce să faci. Egri, portarul turneului, și-a făcut datoria. A parat o execuție. Dacă Nemțianu transforma… era gata, AEK ar fi fost regina Europei. A ratat. Și ce dacă? Au ratat atâția fotbaliști imenși, în finale de Campionat Mondial. Poate ”Fărcu”, să nu fi dat tehnic. Să fi rupt poarta. Răzvi când plesnește mingea din penalty, pe Baza Tineretului, aceasta ajunge în poartă, la Baza AEK de lângă Arabesque… Când pierzi după nouă serii de penalty-uri e clar, loterie sau intervine norocul, acest amant neserios.
Și asta a fost tot. De la rivalitatea cu Bad Boys, la golul izbăvitor al lui Iova și dramatismul finalei Champions League. O poveste frumoasă, nu-i așa? Hai să începem alta.
