Dinamo Zagreb pornea favorită în partida cu CFR, din prisma victoriei zdrobitoare cu Atalanta, egalurile cu Sahtar Donetsk, sau că a chinuit-o pe City chiar pe Etihad vreme de 75 de minute. Am zis c-a fost un meci nebun.
De ce nebun? Păi unu face patinaj, altu adoarme în apărare, Pufi Bălgrădean o respinge în față și luăm gol ca la antrenament apoi ridicăm zmeu peste poartă din șase metri. Intră ”Rondi” și singurel îi dă în cap după care Debe scoate penalty și roșu. Vine Deac și bate cel mai prost penalty al carierei după care-l facem mare pe portarul lor. Da tot ăla scapă guguștiucu la șutul lui Pereira. În semn de respect Super-Dan îl scoate pe Pereira. Pufi mai respinge mingea-n în față (da n-avea ce să-i facă) și mai încasăm una. Croații noștri îs mai buni ca ai lor și Debe apare la întâlnire, în adițional, și ne trimite în prelungiri. Acolo am dat la centrări mai ceva ca englezii, da tot Pufi a mai respins una în față da am scăpat că a dat Stjoko peste. Fricoși ori ba n-am avut sânge, da nici aer pe final și ne-am dus la 11 metri. Focu a fost la ei și am depins numa de noi, mai precis de Gol-ofca dar a fost ratare-fca. După care Boli a dat cu mingea peste stadion și ne-a băgat în boli de nervi pe toți. Cică mingea n-au mai găsit-o. Boli se poate transfera în Noua Zeelandă, da la rugby că e bun transformeur.
Ți-e ciudă că Sevilla te-a eliminat dar nu te-a bătut și nici Zagrebul n-a reușit să te bată dar te-a eliminat. Cam asta a fost…
sursa foto: digisport.ro

