Pentru cei ”născuți mai devreme”, rar ne-a fost dat să vedem un asemenea talent. Pentru cei care l-am văzut jucând, rămâne un personaj fermecător. Cum e și în viața de zi cu zi. Cu el ori ești prieten, ori… nu ești! Capricios, respectat, lider în orice vestiar. Modul în care proteja balonul, pasele geniale, juca la fel, indiferent de adversar, adică PERFECT! Poate că merita mult mai mult la talentul pe care l-a avut. Spectatorul, cel care stabilește ierarhiile mai bine ca orice antrenor, ziarist sau statistică, l-a așezat la inimă iar de-acolo n-a mai plecat. Pentru el a fost îndeajuns.
Poate că geniul său n-a fost dublat de o muncă similară. El juca din talent, din harul divin cu care s-a născut pe malul Dunării, acum 54 de ani. A fost ”ultimul Dobrin” pe care l-a avut acest neam. ”Acum n-aș fi jucat fotbal. Mama lucra într-un depozit de carte iar tata era șofer. De unde bani pentru echipamente, cantonamente, deplasări…”, povestește Danny. Mulțumim Domnului că ai putut să joci, să încânți și personal mă mândresc că suntem amici, că am stat alături de tine, la ”bătrânețe” pe teren și în vestiar, în aceeași echipă”. La muți ani Dănuț Lupu!
