VOLEI: CSU Oradea, victorii pe linie în turneul de la Sighet!

Trimite CRED prin SMS la 8844

Sala Liceului Forestier din Sighet a fost gazda primului turneu al anului în Divizia A2 de volei feminin, seria de vest. CSU Oradea a încheiat turneul cu trei victorii în cele trei partide. La turneu au luat parte patru echipe:  CSM Timișoara, Poli Timișoara, CSU Oradea și CSM Sighet.

După victoria obținut vineri, în fața gazdelor de la CSM Sighet, scor 3-0 (15, 12, 19), voleibalistele din Oradea și-au trecut în cont sâmbătă, un succes facil, tot 3-0 în fața echipei CSM Timișoara. CSU Oradea a arătat, din primul set, cine-i șeful pe teren și s-a impus cu 25-7. Nu s-a schimbat mare lucru nici în setul secund câștigat cu 25-10 pentru ca elevele Marianei Sabo Alexi să încheie în minimum de seturi.

Duminică a urmat derby-ul pentru supremație în serie, disputat între CSU Oradea și Politehnica Timișoara. Primul set a fost la un moment dat în mâna orădencelor însă Poli a împins meciul în prelungiri unde bănățencele au făcut diferența de două puncte: 28-26. Orădencele au egalat în următorul set: 25-20 și, după o desfășurare aproape identică, tot Oradea a câștigat și setul trei: 25-21. Setul patru a fost extrem de disputat. Poli s-a bătut pentru fiecare minge și a reușit să împingă meciul în decisiv: 26-24. Ei bine, setul decisiv a fost câștigat,. destul de lejer de Oradea, 15-12.

ETAPA 1

CSM Timișoara – Politehnica Timișoara 0-3

CSM Sighet – CSU Oradea 0-3

ETAPA 2

CSU Oradea – CSM Timișoara 3-0

Politehnica Timișoara – CSM Sighet 3-0

ETAPA 3

CSU Oradea – Politehnica Timișoara 3-2

CSM Sighet – CSM Timișoara (ora de începere 14:45)

sursa foto: facebook/csm sighet

Din aceeași categorie