Etapa a 4-a a turneului preolimpic de polo pe apă de la Rotterdam, a debutat azi, miercuri, 17 februarie, cu partida dintre România și Germania, ultimele două clasate din Grupa B. Un singur rezultat menținea România în cărțile calificării în sferturi, victoria. Și aceasta a venit după o prestație excelentă în partea a doua a jocului. România a învins cu 12-7.
SFERTUL 1: Partida a început cu trei intervenții excelente ale lui Marius Țic după care Ghiban a găsit breșa cu o aruncare din 6 metri (1-0). Până la urmă, pe om în plus germanii înscriu cu 22 de secunde înainte de finele primului sfert, prin Mateo Cuk: 1-1. Țic a apărat șase din cele șapte aruncări ale germanilor!
SFERTUL 2: Prioteasa câștigă sprintul iar Vlad Georgescu ne aduce în avantaj. Imediat egalează Scheuetze iar nemții trec în față după reușita lui Marko Stamm. (2-3). Apoi vine rândul nostru să punctăm de două ori consecutiv prin veteranii Ghiban și Cosmin Radu. S-a marcat la foc continuu. Ghiban pentru noi, Cuk și Scheutze pentru germani: 5-5
SFERTUL 3: Continuă să se marcheze mult însă România, prin golurile semnate de Radu, Antipa, Prioteasa și Georgescu se desprinde la trei goluri: 9-6.
SFERTUL 4: Aproape de jumătatea ultimei pătrimi Cosmin Radu alungă orice gând rău. Face 10-6 iar zarurile au fost aruncate. Germania e groggy iar Prioteasa înscrie pentru 11-6 iar pe final ambele echipe mai înscriu câte o dată: 12-7
Marius Țic a încheiat jocul iarăși cu un procentaj excelent: 65%
În primele trei partide România a cedat în fața Croației (6-16) și Olandei (8-9), remizând cu Rusia (9-9). În ultima etapă din faza grupelor România întâlnește Franța, joi, de la ora 18:30. În acest moment România e pe locul 4 în grupă cu 3 puncte.
Astăzi, în grupa B se mai dispută partidele: Croația – Rusia; Olanda – Franța. Primele patru clasate din fiecare grupă acced în sferturile de finală. Doar primele trei clasate la finele turneului merg la Tokyo.
România – Germania 12-7 (1-1, 4-4, 4-1, 3-1)
România: Marius Țic, Șerban Abrudan – Cosmin Radu 3, Alexandru Vătrai 1, Tudor Fulea, Victor Antipa 1, Andrei Prioteasa 2, Vlad Dragomirescu, Bogdan Remeș, Robert Gergelyfi, Vlad Georgescu 2, Alexandru Ghiban 3, Levente Vancsik. Antrenor: Athanasios Kechagias.
Germania: Schenkel, Thom – Bozic, Van den Bosch, Real, Schulz, Jungling, Gielen, Strelezkij 1, Gielen, Stamm 1, Cuk 2, Restovici 1, Schuetze 2, Antrenor: Hagen Stamm.
Arbitri: Dion Willis (Africa de Sud) – Nicolaos Boudramis (Grecia)
sursa foto: news.ro