Nu Covid 19 ci Demența 20 a lovit conducerea FR Polo care a oferit (pe tavă) titlul Stelei!

Work Clean

Decizie cel puțin stranie, dacă nu pripită, luată de Biroului federal al Federației Române de Polo (întrunit marti, 2 iunie), care a decis înghețarea Superlgii masculine și acordarea titlului național echipei Steaua.

Steaua, era liderul in Superliga masculină, cu 12 puncte în fața echipei de pe locul 2, CSM Oradea. Ceea ce a uitat biroul federal, să ia în calcul, sunt cele patru meciuri restanță pe care CSM Oradea le avea de disputat și care, așa cum știe lumea poloului, nu ar fi ridicat mari probleme în adjudecarea punctelor! Ei bine, la egalitate de puncte, în campionatul feminin s-a dispus împărțirea titlului între Steaua și Rapid. Situația se putea repeta în Superliga masculină însă FR Polo a decis în favoarea Stelei.

CE SPUN CEI DE LA CSM ORADEA

Conducerea administrativă a Clubului Sportiv Municipal Oradea, împreună cu managementul secției de polo, au luat la cunoștință deciziile pronunțate în Biroul Federal al Federației Române de Polo din data de 2 iunie 2020 cu privire la încheierea sezonului competițional 2019/20. Informarea oficială cu privire la deciziile acestuia a fost transmisă în scris pe parcursul zilei de miercuri (03.06).

În cadrul acesteia se notează faptul că s-a luat decizia de acordare a titlului de campioană a României echipei Steaua București. Constatăm cu surprindere și ne aflăm în dezacord total cu această situație, cunoscând deciziile altor foruri competente din sportul românesc (baschet, handbal etc), precum și măsurile luate de federațiile omoloage din alte țări cu privire la soarta sezonului competițional 2019/20, întrucât acesta nu a putut fi completat din cauza pandemiei de coronavirus.

Directorul CSM Oradea, Șerban Sere, a transmis următorul comunicat cu privire la situația creată în urma deciziei Biroului Federal al Federației Române de Polo din 2 iunie 2020:

Am fost informați pe cale oficială în cursul zilei de miercuri (03.06) cu privire la măsurile dictate de Biroul Federal al FR Polo. Considerăm că este o decizie injustă de a declara campioana națională în condițiile în care nu s-a încheiat nici măcar sezonul regulat. Mai mult, sunt echipe, precum CSM Oradea, care au disputat mai puține jocuri oficiale decât alte echipe. În atare condiții este cu atât mai nerecomandat să se acorde titlul de campioană a României.

Meciurile rămase de disputat din sezonul regulat și calendarul competițional ne-au îndreptățit să credem și să sperăm că avem șanse să urcăm pe prima poziție a clasamentului până la încheierea sezonului regulat. Totodată, echipa noastră a performat la nivel înalt pe parcursul întregului sezon competițional 2019/20 astfel încât eram îndreptățiți să credem în șansa echipei noastre de obține titlul național, așa cum a reușit de altfel să cucerească trofeul în cealaltă competiție organizată pe parcursul acestui sezon, Cupa României.

Decizia anunțată nu are legătură cu fair play-ul și considerăm că este firesc să fim dezamăgiți de aceasta. Prin urmare am hotărât să ne exprimăm punctul de vedere pe cale legală. Vom acționa în consecință, urmând să facem toate demersurile legale la care suntem îndreptățiți.

În încheiere, vreau să mulțumesc și să îi felicit pe toți cei care au constribuit la buna desfășurare a activității echipei de polo în acest sezon. Mă refer aici al colectivul tehnic și managerial, precum și bine-nțeles la jucătorii echipei de polo. Îi asigur că facem eforturi pentru a îndrepta această decizie care nu are nimic în comun cu meritele și principiile pe care sportul este clădit.”

Reamintim că CSM Oradea se situa pe locul al 2-lea în ierarhia la zi a Superligii Naționale de polo – ediția 2019/20, însă avea cu patru meciuri mai puțin disputate decât prima clasată, cea declarată campioană națională. De asemenea, echipa antrenată de Dorin Costrăș și Ciprian Cîmpianu a câștigat Cupa României 2020, chiar în bazinul Steaua, ÎN FAȚA STELEI și a avut un parcurs internațional solid, incluzând o calificare în semifinalele LEN EuroCup.

Din aceeași categorie