48 de echipe vor participa la Supercupa României, care urmează să se desfășoare șa Oradea, în perioada 4-6 iunie 2021. 52 de campionate locale au loc în România însă doar 37 vor trimite campioana la Oradea. Astfel, pe baza clasamentului național, a coeficientului de județ, 11 dintre campionate vor putea trimite la Supercupă și vicecampioana. Acestea sunt campionatele din: Sibiu, Timiș, Iași, Sălaj, București, Hunedoara, Bistrița, Prahova, Bacău, Galați și Arad. Județul Buzău putea trimite vicecampioana dar a refuzat acest lucru. Județul Cluj a fost primul ”sub linie” însă va avea două echipe prin campionatul de la Dej. Au fost solicitate 86 de locuri pentru 48 de locuri disponibile. 37 campioanelor și 11 vicecampioanelor, pe baza coeficientului din ierarhia județelor. Bihorul s-a plasat pe locul 20 și va avea în competiție o singură echipă, pe campioana: AEK Oradea.
