Campioana României la minifotbal, AEK Oradea s-a calificat, dramatic, în semifinalele EMF Champions League de la Misano/Rimini, după ce a trecut în sferturi de Pardubice la lovituri de departajare. Românii au controlat jocul, au avut calificarea în mână, au condus cu 1-0 (gol Paulevici) dar s-au trezit egalați cu 100 de secunde înainte de final. Totul s-a sfârșit cu bine pentru AEK care va întâlni azi, în semifinale, de la ora 19:00 FC Moldo Progress Dudești.
AEK Oradea a început sfertul de finală cu Edra Pardubice în formula: Egri – Mircea Popa, Micaș – Nemițanu, Călugăreanu – Paulevici iar lângă ei, în rotație: Fărcuța, Plopeanu, Ferik, Paulevici a avut și prima ocazie, în minutul 3, cu un șut spre vinclu, respins de portarul ceh. Apoi șutul din cădere al lkui Călugăreanu a fost iarăși respins de portar. Ocaziile au venit în debut de partidă. La pauză a fost 0-0.
Spiros Baltsavias a impus, din nou, presingul. Și în primul minut, Nemițanu a blocat un fundaș, mingea a ajuns la Dragan Paulevici care a drbilat scurt și a șutat în colțul lung: 1-0. Cu șase minute înainte de final cehii au scos portarul. Cu numai două minute înainte de final Pardubice a reușit egalarea la singura ocazie clară pe care a avut-o: 1-1, gol reușit de Emanuel Rozek. Calificarea a fost decisă la lovituri de departajare de la 7 metri:
SERIA 1: 1-0 Marek Rehak/ 1-1 Răzvan Plopeanu
SERIA 2: 1-1 apără Egri la Emanuel Rozek/1-2 Dragan Paulevici
SERIA 3: 2-2 Jan Rosulek/2-3 Andrei Ferik
Marii favoriți, maghiarii de la Mad Dogs au avut iarăși probleme, fiind conduși însă același Richard Rabolt a fost salvatorul echipei care a întors meciul și s-a impus cu 3-1.
De data aceasta n-a mai mers pentru Szilasi es Baratai, eliminată de bosniacii de la Sensu.
Moldo Progress s-a calificat lejer chiar în semfinale după un succes reconfortant cu Todor Pet Bau din Ungaria.
REZULTATE TEHNICE și PROGRAM Minifotbal Champions League
SEMIFINALE – sâmbătă, 4 septembrie
19:00 Sensu Sarajevo – Mad Dogs Budapesta
19:00 AEK Oradea – FC Durlești
SFERTURI DE FINALĂ
Sensu Sarajevo – Szilasi es Baratai 2-0
Topshose Brno – Mad Dogs 1-3
AEK Oradea – Edera Pardubice 1-1 (3-2 la 7 metri)
FC Durlești – Todor Pet Bau 5-2
OPTIMI DE FINALĂ – vineri, 3 septembrie
Terra Track – Sensu Sarajevo 2-4
Dadi Gradnja – Szilasi es Baratai 0-1
Topshose Brno – Volta Moldova 2-0
Mad Dogs – Ankier Nedrzwika 4-1
AEK ORADEA – Ecolux 2-0
Edra Pardubice – Chedra Tax Ploiești 3-3 (3-2 la 7 metri)
FC Durlești – MFC Prestige 3-1
Todor Pet Bau – In-Plus Varșovia 2-0
FAZA GRUPELOR – 2 și 3 septembrie
GRUPA A
MFC Prestige – In-plus Varșovia 2-3
Terra Track Veliko Tarnovo – In Plus Varșovia 4-1
Terra Track – MFC Prestige 0-2
CLASAMENT: 1 Prestige 3 (+1); 2 Terra Track 3p (+1); 3 In-Plus 3p (-2);
GRUPA B
Sensu Sarajevo – Ecolux 1-4
Dadi Gradnja – Ecolux 1-0
Dadi Gradnja – Sensu Sarajevo 1-1
CLASAMENT: 1 Dadi Gradnja 4p; Ecolux 3p; Sensu Sarajevo 1p
GRUPA C
Mad Dogs Budapesta – Fenix Lovech 10-5
Topshoes Brno – Fenix Lovech 5-0
Mad Dogs – Topshose Brno 2-2
CLASAMENT: 1 Mad Dogs 4p; 2 Topshose Brno 4p; Fenix Lovech 0p
GRUPA D
AEK ORADEA – Kafki Olomouc 3-2
Todor Pet Bau – Kafki Olomouc 4-3
AEK Oradea – Todor Pet Bau 0-0
CLASAMENT: 1 Todor Pet Bau 4p; 2 AEK Oradea 4p; 3 Olomouc 0p
GRUPA E
FC Durlești – Szilasi es Baratai 2-1
Chedra Tax Ploiești – Szilasi es Baratai 1-1
FC Durlești – Chedra Tax Ploiești 2-2
CLASAMENT: 1 FC Durlești 4 p; 2 Chedra Tax 2 p; 3 Szilasi et Baratai 1p
GRUPA F
Edera Pardubice – Ankier Nedrzwika 1-1
Volta Moldova – Ankier Nedrzwika 4-3
Edera Pardubice – Volta Moldova 2-1
CLASAMENT: 1 Edera 4p; Volta 3p; 3 Ankier 1p