AEK Oradea e în ”sferturi” după al treilea 5-0!

Patiseria Rustic Salonta

Băieții de la AEK Oradea au continuat seria succeselor la Supercupa României la minifotbal. După 5-0 cu Spartanii Rm Vâlcea și 5-0 cu Exclusive Tg. Mureș în faza grupelor AEK a trecut în optimi de Autovip Garden Șimleu cu 2-0 pentru ca, în această seară, în cadrul optimilor de finală, orădenii să treacă de MFC Ploiești cu 5-0!

Claudiu Codoban a reușit să deschidă scorul, în minutul 9, la câteva secunde după ce intrase pe teren! În minutul 15 o contră 3 vs 1 a fost transformată în gol de Andrei Șumălan. La mijlocul reprizei secunde un șut violent al lui Dragan Paulevici a fost deviat cu genunchiul, sub bară, de Marius Balogh (3-0). Cu patru minute înainte de final Andrei Ferik a înscris direct din lovitură liberă de la 12 metri lateral stânga. Șumălan a închis tabela la ultima fază, după o pasă venită de la Claudiu Codoban.

Orădenii sunt în formă cu 17-0 golaveraj în patru jocuri. Duminică, în sferturile de finală, AEK Oradea va întâlni, de la ora 10:00, pe terenul 1 din cadrul complexului de la Baza Sportivă Tineretului, formația Real Yry Team Iași.

AEK Oradea – MFC Ploiești 5-0 (2-0)

Au marcat: Codoban 9, Șumălan 15, 40, Balogh 30, Ferik 36

AEK: Egri – Paulevici, Ferik, Codoban, Șumălan, Minatș, Zadori, Fărcuța, Andor, Balogh, Pocian, Iova. Antrenor: Spiros Baltsavias.

MFC Ploiești: Șerban, Vanghelie – Năstase, Roptureanu, Iancu, Budala, Crăciun, Arnăutu, Rudaru, Cr. Vasile. Antrenor: G. Georgescu.

Din aceeași categorie