CFR Cluj a trecut cu 3-1 de echipa finlandeză KuPS și va juca, al doilea sezon consecutiv în grupele acestei competiții.CFR este singura echipă românească rămasă în cupele europene.
Partida din play off s-a disputat într-o singură manșă, la Cluj-Napoca și a început perfect pentru formația lui Dan Petrescu. În minutul 5, Deac a executat o lovitură de colț, iar Rondón a trimis în plasă.
CFR Cluj și-a mărit avantajul înainte de pauză, în minutul 42, atunci când Debeljuh a trimis din apropiere în poartă după un sprint și o pasa excelentă a lui Păun. La reluare, campioana României a mai înscris o dată. O nouă fază fixă, de această dată lovitură liberă, iar cuplul Deac – Rondón și-a trecut în cont o nouă reușită. Primul a oferit assist-ul, ultimul a reușit ”dubla”.
Pe final, în minutul 90+1, oaspeții au redus din diferență prin Udoh, un șut deviat care a lovit și bara transversală înainte de a intra în plasă.
În final, victorie și calificare în grupele Europa League pentru CFR Cluj! Tragerea la sorți este programată vineri, 2 octombrie.
CFR Cluj Bălgrădean – Susic, Vinicius, Burcă, Camora-cpt. – Deac (Pereira, 78), Bordeianu, Djokovic, Păun (Hoban, 86) – Rondón, Debeljuh (Omrani, 83). Antrenor: Dan Petrescu
sursa foto: frf.ro

