Ovidiu Hațegan, Tavi Șovre, Rareș Vidican, Florin Marcu și Raul Ghiciulescu au susținut testările fizice la Oradea; ÎN PREMIERĂ puteți vedea noul echipament al arbitrilor.

Trimite CRED prin SMS la 8844

Pe noul gazon sintetic de la Municipalul din Oradea, cinci arbitri de primă ligă au susținut testările fizice tradiționale. Centralii: Ovidiu Hațegan, Rareș Vidican și Florin Marcu și asistenții: Tavi Șovre și Raul Ghiciulescu. Aceștia au fost monitorizați de instructorul UEFA, Dan Monea.

Absolvent de ”medicină”, profesor de anatomie și lector universitar, Ovidiu Hațegan a fost plin de bună dispoziție încă din vestiar. ”Uite, am primit noul echipament al arbitrilor din România. Suntem, primii care îl îmbracă iar tu ești primul care-l poți mediatiza”. Apoi a trecut în rolul de designer și a așezat tricourile și șortul cu sigla sponsorului ”Nordis”, pentru fotografia de mai jos.

La testare, cei cinci au avut și susținători!

Lucrurile au luat o turnură mult mai serioasă, o dată cu încălzirea și testarea propriu zisă, cea a lui Ovidiu fiind monitorizată video de FIFA și UEFA.

În ciuda ploii sâcâietoare, toți au trecut cu brio testele, cu timpi excelenți. ”Nu ne-am făcut nicio problemă. Pentru noi sunt lucruri normale, suntem practic în plin sezon, a spus Octavian Șovre.

Ovidiu Hațegan și Tavi Șovre au ținut să mulțumească pentru poziția luată în emisiunea Realitatea Sportivă, în ”cazul Paris”. Nici nu putea fi altfel atâta timp cât este limpede că nu s-a greșit cu absolut nimic. Emisiunea poate fi revăzută pe linkul de mai jos.

Din aceeași categorie