VEZI AICI: Rezultatele din optimile Cupei României (faza județeană Bihor)

Giorgio Mare Oradea

În această după amiază (miercuri, 4 septembrie) s-au disputat partidele din optimile Cupei României la fotbal, faza județeană Bihor. Gloria Beiuș a reușit scorul zilei iar Zorile Buntești este a doua echipă din Liga 5 care a reușit calificarea în sferturi. Meciul zilei a fost cel de la Mădăras cu prelungiri și 11 (nu metri ci) goluri!

*Meci de care pe care între Zorile Buntești și CSO Ștei. Ambele echipe au marcat în primul sfert de oră, gazdele prin Pașca, în minutul 12, iar șteienii prin Gruie, minutul 15. Dar așa a rămas până la finele celor 90 de minute, astfel că s-a intrat în prelungiri cu precizarea că CSO Ștei a rămas în 10 după eliminarea lui Alin Gheban pentru cumul de cartonașe galbene (72, 84). Joc decis la lovituri de departajare de la 11 metri, unde ratarea lui Haica a calificat ”Zorile”.

*De prelungiri a avut nevoie și partida de la Șuncuiuș, acolo unde va dăinui, pentru eternitate, spiritul lui Ioska Erdei. CAO, lider incontestabil al Ligii a 4-a a avut nevoie de 120 de minute, după 90 fiind 0-0. Orădenii au marcat în primul minut din cele 30 ale prelungirilor prin Ciocan și au rezolvat, în prima repriză de prelungiri, calificarea, o dată cu reușita lui Victoraș Dobrescu. Denis Erdei a fost pe teren la Minerul Șuncuiuș, luptător ca tatăl său, și-a dus echipa la un 0-0 de neconceput înaintea jocului. E drept, tot Denis a văzut și singurul ”galben” al meciului, dar ce mijlocaș e ăla care nu ia cartonaș…

*Nebunia a fost la Mădăras. 6 goluri în 90 de minute, împărțite frățește: 3-3. Apoi alte cinci goluri în prelungiri!!! Absolut incredibilă apetența ofensivă a celor două echipe. Final? 4-7!!!

Baza sportiva Tineretului

*Mereu tânărul Cristi Tătar este providențial pentru Viitorul Borș care a obținut o calificare ”muncită” la Vadu Crișului. ”Bătrânelul” a marcat unicul gol al partidei.

*Pentru Crișul Sântandrei a devenit o obișnuință să câștige la Diosig: 1-3, 1-4 iar acum 0-4 sunt ultimele trei rezultate între cele două echipe, la Diosig.

*Gloria Beiuș? Game, set and match! 6-0 cu Olimpia Salonta. ”Ciri” Trip a deschis scorul din penalti iar Marinel Rusu și Micle au făcut 3-0 într-un interval de trei minute. Gloria a avut un final magic, cu trei goluri în ultimele minute, dubla lui Micle și penaltiul transformat de Cristi Marcu.

*Deși condusă, încă din debut de joc, Universitatea s-a calificat în dauna unei echipe care s-a ținut ca scaiul de adversară, Vida Pomezeu. Gavrilaș a marcat golul victoriei studenților.

*CS Săcueni a reușit calificarea la Suplac, unde a marcat de patru ori.

Cupa României, faza județeană, optimi de finală

Gloria Beiuș – Olimpia Salonta 6-0

Au marcat: Trip 6 pen, Rusu 20, Micle 38, Manea 81, 86, Marcu 87pen

AS Vadu Crișului – Viitorul Borș 0-1

A marcat: Cristi Tătar 72

CS Diosig – Crișul Sântandrei 0-4

Au marcat: Onaca 13, Kun 52, Petrila 62, R. Matei 89

Vida Pomezeu – Universitatea Oradea 1-2

Au marcat: Șandra 5/Cuciula 17, Daniel Gavrilaș 63

Voința Suplac – CS Săcueni 2-4

Au marcat: Varodi 30, Spătar 32, Gergely11, 34, Ieremias 23, Dande 90

Minerul Șuncuiuș – CAO  0-2 (după prelungiri)

Au marcat: Ciocan 92, Dobrescu 97

Zorile Buntești – CSO Ștei  1-1 (5-3 la lovituri de departajare)

Au marcat: Pașca 12/Gruie 15

Lovituri de departajare: 1-0 Ciuciu/1-1 Pele; 2-1 Degău/2-2 Galea 3-2; Boroș/Haica (ratare); 4-2 Diniș/4-3 Toma; 5-3 Bonchiș

CS Mădăras – Unirea Livada 4-7 (după prelungiri) 3-3 după 90 de minute!

Echipele calificate în sferturile de finală: CAO, Crișul Sântandrei, Viitorul Borș, Unirea Livada, FC Universitatea Oradea, CS Săcueni, Gloria Beiuș și Zorile Buntești.

Din aceeași categorie