VEZI AICI: Cine a câștigat Cupa Liceelor la fotbal-tenis!

Giorgio Mare Oradea

Sala de sport a Colegiului Teodor Neș din Salonta a găzduit, joi, 19 decembrie 2019, Cupa Liceelor la tenis cu piciorul (fotbal-tenis). Tradiționala competiție demarată în 2010 și organizată de către Clubul Sportiv Tengo Salonta în colaborare cu unitatea de învățământ, profesorul de informatică, Illyés Lajos și profesorul de educație fizică și sport, Marius Popescu jr., a bifat ediția cu numărul 10. 

Întrecerea s-a desfășurat la proba de triplu amator subforma unui campionat școlar care angrenează clasele liceului. S-au înscris 12 echipe, care s-au întrecut pentru a cucerii premiile speciale puse la bătaie de organizatori. În rândul competitorilor s-au regăsit și jucători de fotbal-tenis, de la Tengo, dar și juniori care activează în cadrul echipei locale, Olimpia, dovadă a faptului că tenisul cu piciorul este un excelent sport complementar pentru fotbaliști, îmbunătățind tehnica individuală a jucătorilor. 

În urma unor partide echilibrate, ierarhia finală a fost următoarea: 
Locul I: Clasa a XI-a A echipa 2 (Vitaliş Daniel, Bobiş Cristian, Giovenzana Gabriele)
Locul II: Clasa a XI-a A, echipa 1 (Bányai Tibor, Sima Remus, Sima Romulus)
Locul III: Clasa a IX-a D (Andreea Jungean, Ruge Adrian, Cioară Bogdan)

Pe lângă latura sportivă, competiția a avut un rol de coeziune, premiile fiind oferite nu doar câștigătorilor, ci și colegilor de clasă. Astfel, echipa care a triumfat a avut parte, împreună cu clasa, de o ieșire la Discont Center din Salonta pentru a servi împreună o masă (hamburger, pizza, răcoritoare etc.), iar locurile 2 și 3 s-au ales cu cupe și diplome. 

Baza sportiva Tineretului

Ne bucurăm de faptul că această cupă, ajunsă la o ediție jubiliară, s-a bucurat de o participare numeroasă, oferind posibilitatea unui număr mare de tineri de a practica tenisul cu piciorul in mod organizat. Felicit toți participanții și urez tuturor sărbători fericite” – a precizat Vasile Sorean, conducătorul clubului Tengo Salonta, care, impreuna cu cei doi profesori, a oficiat și festivitatea de premiere.

Poze de la competitia din acest an pot fi vizionate aici. Cateva secvente video pot fi urmarite aici.
Poze de la edițiile anterioare pot fi vizionate pe pagina salontainfo.ro, la secțiunea fotbal-tenis verifica aici
Mai multe informatii despre tenisul cu piciorul veti putea găsi pe pagina Asociației Județene de Fotbal-tenis Bihor la adresa www.teniscupiciorul.eu

Din aceeași categorie