Tupeu de infractor: un orădean a spart aceeași locuință de trei ori. De fiecare dată a furat și câte o butelie

Ciao restaurant - pizzerie

Un orădean de 22 de ani a dat dovadă de un tupeu ieșit din comun. Bărbatul a spart de trei ori, în trei zile diferite, aceeași locuință. A furat electrocasnice, o drujbă, butelii și telefoane mobile. A fost prins în ziua în care a dat ultima lovitură și a fost arestat de judecătorii orădeni.

Prima spargere a fost dată pe 13 martie, între orele 13:45 și 14:30. Polițiștii bănuiesc că tânărul a intrat prin efracție într-o locuință din Oradea de unde a furat butelie pentru aragaz. Paguba estimată de proprietar era de 500 de lei.

O lună mai târziu, pe 12 aprilie, suspectul a revenit la locul faptei și a spart aceeași locuință. A făcut-o în cursul dimineții, spun polițiștii, când a furat tot o butelie, dar și o drujbă, o mașină de tuns, patru telefoane mobile și alte bunuri. În total, paguba s-a apropiat de 1300 de lei.

Nu au trecut decât trei zile și tânărul a repetat fapta, în același imobil. Pe 15 aprilie, ”în intervalul orar 14:00 – 14:30, ar fi pătruns prin escaladare și efracție într-o locuință din Oradea și ar fi sustras un cuptor cu microunde, o butelie pentru aragaz și alte bunuri, cauzând un prejudiciu apreciat la 1.000 de lei”, au transmis reprezentanții Poliției Bihor.

SC Rozsdas Service SRL

În aceeași zi, polițiștii l-au prins pe suspect și au reușit să recupereze 70% din bunurile furate de acesta. Acuzat de furt calificat în formă continuată, orădeanul a fost reținut pentru 24 de ore, iar a doua zi a fost arestat pentru 30 de zile de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei .

”Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Patrimoniului din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză și pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat”, se arată în comunicatul Poliției Bihor.

Din aceeași categorie