Se oprește încălzirea în Oradea

Ciao restaurant - pizzerie

Societatea Termoficare a oprit, marți seara, furnizarea energiei termice pentru încălzire în Oradea și în localitatea Sânmartin. Decizia este justificată prin vremea călduroasă din ultimele zile și prin temperaturile ridicate anunțate de meteorologi pentru perioada următoare.

Anunțul referitor la oprirea încălzirii în Oradea și în comuna limitrofă Sânmartin a fost făcut printr-un comunicat.

”Având în vedere evoluția temperaturilor exterioare din ultimele zile, dar și prognoza meteo pentru perioada următoare, Termoficare Oradea a oprit furnizarea energiei termice pentru încălzire către consumatorii racordați la punctele termice pe care le deserveşte în municipiul Oradea și localitatea Sînmartin, iar parametrii agentului termic primar, la plecarea din centrală, se vor reduce la valorile necesare doar pentru prepararea apei calde de consum”, se arată în comunicatul Termoficare.

Dacă în perioada următoare se vor înregistra scăderi ale temperaturilor medii exterioare, se va relua furnizarea agentului termic pentru încălzire, susțin oficialii societății.

Din aceeași categorie