Salvată de pompieri dintr-un canal, o pisică a fost adoptată chiar de cel care a sunat la 112

Giorgio Mare Oradea

Incident cu final fericit pentru un pui de pisică, ajuns într-un canal colector adânc de doi metri. Salvat de pompieri, animalul a fost luat chiar de cel care i-a sunat pe militari și care le-a transmis salvatorilor că vrea să adopte pisica.

Întâmplarea s-a petrecut luni, când, în urma unui apel la 112, un echipaj din cadrul Detașamentului 2 Pompieri Oradea a intervenit pe strada Coriolan Hora din municipiu. Militarii erau anunțați că un animal căzuse într-un canal colector adânc de circa doi metri.

”Utilizând scara din dotarea autospecialei de intervenție, unul dintre membrii echipajului a coborât în canal, evacuând în siguranță puiul de pisică, pe care l-a predat teafăr apelantului care, aflat la fața locului, și-a exprimat dorința de a-l adopta”, a transmis maiorul Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) ”Crișana”.

Foto: ISU ”Crișana”

Baza sportiva Tineretului

Din aceeași categorie