Mădălin Trip aduce victoria Beiușului la Borș

Ciao restaurant - pizzerie

Mădălin Trip a fost jucătorul decisiv în partida disputată astăzi, la Borș, între Viitorul și CF Bihorul Beiuș. Partida s-a încheiat cu scorul de 1-2 (1-1) cele două reușite ale beiușenilor purtând semnătura decarului beiușean. Gazdele au avut de suportat mai multe absențe, datorate accidentărilor iar acest aspect s-a văzut în multe momente ale jocului. Beiușenii, conduși cu 1-0, au revenit și au câștigat, ratând și câteva ocazii. Tot la fel de bine, pe final, Viitorul Borș putea egala.

Viitorul Borș: Cr. Pop – Ienciu, Kulcsar, Balajny, Teodor Popa – Baciău, Waritz, Hava – Zadori, Traculov – Raț.

Bihorul Beiuș: Matei – Foghiș, Mihoc, Stan – Silaghi, Kuruc, Florin Popa, Mîndru – Trip, Mihuța – Toma.

SC Rozsdas Service SRL

Gazdele au deschis scorul în minutul 12 când Zadori a scăpat la limita ofsaidului și a șutat, de la 16 metri, central, în dreapta lui Matei.

Beiușenii au revenit în joc foarte rapid și, după numai trei minute, au egalat. Mihuța a obținut o lovitură e pedeapsă. Mădălin Trip a transformat, cu un șut sigur, în stânga lui Pop.

După pauză, beiușenii au fructificat superioritatea teritorială. În minutul 53 Trip a prins un șut excelent de la 20 de metri și l-a învins din nou pe Pop.

Bihorul Beiuș putea închide meciul după o oră de joc dar a ratat, cu nonșalanță, această oportunitate în câteva rânduri în vreme ce Viitorul Borș a fost periculoasă la fazele fixe și chiar putea însrie la o fază petrecută în prelungirile partidei. S-a încheiat Viitorul Borș – Bihorul Beiuș 1-2, Beiușul, echipa care a controlat jocul și  cu Viitorul Borș, gata gata, în ciuda absențelor, să coată un rezultat pozitiv.

Din aceeași categorie