LIGA 4. Etapa 28: După Mădăras, Sânmartin, Diosig și CAO câștigă în deplasare. Ultimul meci e la Sântandrei

Ciao restaurant - pizzerie

*Etapa a fost deschisă la mijlocul săptămânii de victoria obținută de CS Mădăras, pe final de meci, la Universitatea, printr-un gol macat de un puști de 16 ani iar la 48 de ore distanță de la eșecul din restanța cu Beiușul, Salonta a cedat și la Valea lui Mihai. Unirea a obținut singura victorie de până acum a gazdelor, în etapa 28.

*CSO Ștei a stat de gât cu Sânmartinul vreme de o oră, când tabela era intactă: 0-0. După care Sorian a deschis scorul dar Galea a egalat. Finalul a găsit un singur jucător pe teren, Florin Pop, autorul unui hat-trick: 1-4

*Tot cu 1-4 s-a încheiat și vizita pe care Bihorul Beiuș a primit-o din partea Diosigului. Oaspeții au marcat rapid, prin minutul 7, gol Sergiu Popa iar beiușenii au avut șansa șanselor, adică un penalti pe care Cătă Mândru l-a executat în transversală. Ocaziile se răzbună iar Daina cu o dublă și Sereș au făcut 0-4 pentru ca Dan Cătălin să marcheze golul de onoare al Bihorului.

*Viitorul Borș a salvat, acasă, un punct din disputa cu CS Oșorhei. Oaspeții au marcat extrem de repede prin golgheterul Paul Suciu dar ”bătrânelul” Cristi Tătar a egalat relativ repede. Dacă debutul a fost aprins, finalul a fost nebun. Același Paul Suciu și-a adus echipa în avantaj cu numai trei minute înainte de final dar, în ultimele secunde Ienciu a trimis mingea în plasă și a adus un punct pentru gruparea din Borș.

SC Rozsdas Service SRL

*După 0-0 la pauză Remus Pașca a făcut diferența pentru CAO în deplasarea de la Livada. Acesta a deschis scorul cu o lovitură de cap pentru ca tot el să reușească dubla după un șut din unghi. Sergiu Ciocan a închis tabela la scor de forfait, înscriind din lovitură liberă.

*Cu o serie lungă de absențe Crișul Sântandrei a trecut cu 6-2 de Crișul Aleșd, scorul pe cele două reprize, fiind, 3-1. Lascu și Marius Cora au deschis drumul spre victorie al trupei antrenate de Cipri Dianu. Oaspeții au ratat două ocazii imense în prima parte, fapt care i-a scos din joc. Sântandreiul revine pe locul trei după ce a avut un retur excelent.

LIGA 4. Etapa 28

FC Universitatea – CS Mădăras 0-1

A marcat: Mihai Șerban 87

Unirea Valea lui Mihai – Olimpia Salonta 3-2

Au marcat: Boros Janos 38, 58, Tibi Szeles 46/Călin Șipoș 83pen, Perț 90+1

CSO Ștei – CSC Sânmartin 1-4

Au marcat: Adi Galea 71/Sorian 59, Fl Pop 75, 82, 88

Bihorul Beiuș – CS Diosig 1-4

Au marcat: Dan Cătălin/Sergiu Popa, Mădălin Dain 2, Iosif Sereș

Viitorul Borș – CS Oșorhei 2-2

Au marcat: Cr. Tătar 17, Ovidiu Ienciu 90+3/Paul Suciu 2, 87

Unirea Livada – CAO 0-3

Au marcat: Pașca 49, 73, Ciocan 90

Crișul Sântandrei – Crișul Aleșd 6-2

CS Săcueni – etapă liberă

CLASAMENT LIGA 4

1 CSC Sânmartin 26 22 4 0 91 22 70
2 CAO 27 19 3 5 81 24 60
3 Crișul Sântandrei 26 13 5 8 52 42 44
4 Viitorul Borș 26 13 4 9 66 35 43
5 CS Oşorhei 27 12 6 9 51 48 42
6 CS Diosig 26 13 3 10 57 51 42
7 Unirea Valea lui Mihai 26 11 5 10 42 55 38
8 Unirea Livada 26 10 7 9 43 37 37
9 FC Universitatea 26 9 6 11 43 39 33
10 Crișul Aleșd 26 9 1 16 50 87 28
11 CS Mădăras 26 8 3 15 38 73 27
12 CSO Ștei 26 7 5 14 36 50 26
13 Bihorul Beiuș 26 6 6 14 24 53 24
14 Olimpia Salonta 26 7 2 17 25 51 23
15 CS Săcueni 26 4 6 16 30 62 18

Din aceeași categorie