Liga 4 a programat azi etapa a 16-a, prima din retur, etapă restantă după amânarea returului de campionat. (Semi)surpriza a reușit-o Olimpia Salonta, care a remizat cu liderul CSC Sânmartin.
*Meci foarte bun făcut de Biharea Vașcău la Oșorhei, (de fapt la Alparea) în ciuda diferenței de scor. După 1-0 la pauză, la șapte minute după reluare, Mone a egalat din penalty. Ecuația echipe câștigătoare a fost rezolvată din două lovituri libere semnate de Arsene. Paul Suciu a închis, spre final tabela după un joc cu ocazii la ambele porți. Așadar câte o dublă pentru Suciu și Arsene.
*Cu o lipsă acută de jucători cu experiență, Viitorul Borș a fost victimă sigură în disputa cu Unirea Livada. Deși băieții din Borș au egalat, în ultimele secvențe ale primei reprize, fostul internațional de juniori, Alin Floruț a marcat un gol de importanță psihologică. Floruț avea să reușească dubla iar Toma să reamintească faptul că este unul dintre golgheterii acestui campionat.
*În fine, a câștigat și Crișul Sântandrei în acest an, dar la scor, după o replică palidă a celor de la Unirea Valea lui Mihai. Ban și Chișvasi au reușit câte o dublă.
*Bihorul Beiuș a învins la scor de forfait la Ștei dar după o primă repriză albă. Și în acest meci am consemnat o dublă, cea semnată de Gavriș. Și pentru beiușeni este un succes important după atâta secetă în campionat.
*Victorie categorică a studenților în disputa cu Dacia Gepiu. Și clasica dublă a fost consemnată și aici! A reușit-o Andrei Ferik, în finalul jocului.
*Remiză mare reușită de Salonta în fața liderului incontestabil, CSC Sânmartin. O remiză albă cât un succes pentru băieții lui Liviu Codre.
*O victorie mare a obținut Mădărasul la Aleșd. Uneori, să ai în echipă un jucător de calibrul lui Sergiu Pop nu ajunge…
*O primă repriză bună făcută de trupa lui Gobe Gergely jr, la Diosig însă, după pauză, experimentatul Țârlea a găsit drumul spre gol. Vlad Ghețe, portarul golgheter, după ce că a marcat etapa trecută (în acel 2-2 cu Valea lui Mihai) a făcut-o din nou! Vlad a înscris, din penalty în minutul 60. Ghețe are marcate opt goluri marcate în campionat și două în cupă!
Liga 4. Etapa 16 (restanță) – 18 aprilie. REZULTATE
CS Oşorhei – Biharea Marmogranit Vaşcău 4-1 (1-0)
Au marcat: Suciu 30, 86, Arsene 69, 76, /Mone 52 pen
Unirea Embrak Livada – Viitorul Borş 4-1 (2-1)
Au marcat: Teodor Popa 35ag, Alin Floruț 45, 63, Daniel Toma 50/ Adrian Șorca 43
Crişul Sântandrei – Unirea Valea lui Mihai 5-0 (3-0)
Au marcat: Ban 21, 89, Chișvasi 33, 43, Covaci 51
CSO Ştei – Bihorul Beiuș 0-3 (0-0)
Au marcat: Dumbrăveanu 53 ag, Gavriș 63, 86
Universitatea Oradea – Dacia Gepiu 4-0 (1-0)
Au marcat: Suwan 14, Șandra 67, Ferik 78, 85
Olimpia Salonta – CSC Sânmartin 0-0
Crişul Aleşd – CS Mădăras 1-3 (1-1)
Au marcat: Sergiu Pop 27/Florin Buzgău 20, 75, Ionuț Chișe 65
CS Diosig – CS Săcueni 2-0 (0-0)
Țârlea 53, Vlad Ghețe 60pen
CLASAMENT
1 | CSC Sânmartin | 20 | 16 | 3 | 1 | 63-14 | 51p | +21 |
2 | FC Universitatea Oradea | 20 | 13 | 4 | 3 | 48-18 | 43p | +13 |
3 | CSC Crişul Sântandrei | 20 | 12 | 4 | 4 | 35-20 | 40p | +10 |
4 | CS Diosig Bihardioszeg | 20 | 12 | 2 | 6 | 41-33 | 38p | +8 |
5 | Unirea Embrak Livada | 20 | 11 | 3 | 6 | 46-23 | 36p | +6 |
6 | CSC Dacia Gepiu | 20 | 10 | 3 | 7 | 48-38 | 33p | +3 |
7 | CS Bihorul Beius | 20 | 10 | 3 | 7 | 31-29 | 33p | +3 |
8 | Viitorul Borş | 20 | 8 | 2 | 10 | 39-37 | 26p | -4 |
9 | Clubul Sportiv Oşorhei | 20 | 7 | 4 | 9 | 38-34 | 25p | -5 |
10 | CSO Ştei | 20 | 7 | 4 | 9 | 27-30 | 25p | -5 |
11 | CS Unirea Valea lui Mihai | 20 | 7 | 2 | 11 | 38-43 | 23p | -7 |
12 | CS Mădăras | 20 | 7 | 1 | 12 | 39-49 | 22p | -8 |
13 | CS Săcueni | 20 | 7 | 0 | 13 | 25-50 | 21p | -9 |
14 | Crişul Aleşd | 20 | 6 | 2 | 12 | 38-58 | 20p | -10 |
15 | CSM Olimpia Salonta | 20 | 5 | 2 | 13 | 38-48 | 17p | -12 |
16 | Biharea Marmogranit Vaşcău | 20 | 2 | 1 | 17 | 26-96 | 7p | -23 |