Liga 2. Luceafărul pune Metaloglobusul pe Geantă!

Giorgio Mare Oradea

Luceafărul Oradea avea nevoie de victorie în meciul cu Metalogolbus, pentru a nu se afunda în subsolul clasamentului din Liga 2. Primul meci fără Claudiu Codoban a adus un succes, venit după mai bine de o oră de rezistență bucureșteană. Bravul Geantă a fost în cele din urmă învins, de trei ori, în ultima jumătate de oră: 3-0.

Gazdele au început furibund, și în primele secunde șutul lui Țâră a fost respins, cu greu, de Geantă. Peste câteva secunde cornerul executat l-a găsit liber pe Paraschiv a cărui reluare, din șapte metri, a fost respinsă cu o robinsonadă de același Geantă pentru ca, în minutul 7, Roșu să scoată perfect pentru șutul lui Prejmerean, puțin pe lângă. Oaspeții au replicat și ei cu o mare ocazie, Moga deviind în bara din stânga șutul lui Andrei de la circa 20 de metri (18). Mai bine de o oră au rezistat bucureștenii la Felix. Apoi au venit și golurile. În minutul 63 Paraschiv a trimis, cu ristul interior, plasat în colțul lung (1-0). Zece minute mai târziu Dulca a primit în careu, a croșetat apărarea oaspeților una față una dos după care a trimis plasat pe lângă Geantă (2-0). Cireașa de pe tort a fost pusă în penultimul minut de joc când Opriș a marcat, de la 11 metri, dar nu cu piciorul ci cu capul (3-0)! Victorie fără dubii a Luceafărului care ia o importantă gură de oxigen.

CASETA TEHNICĂ

FC Luceafărul – Metaloglobus 3-0 (0-0)

Baza sportiva Tineretului

Paraschiv 63, Al Dulca 73, Opriș 89

Luceafărul: Moga – Gunie, Opriş, Oros, Al. Băican – Prejemerean, Al. Dulca (87 Patrik Peter),  Preoteasa, Roşu (58 V. Pop )- Ţîră (86 Sergiu Pop), G. Paraschiv. Antrenor: Cristian Lupuţ

Metaloglobus: Robi Geantă – Costache, Buzea, Sava, Sane – Mino Sota, Vl. Vlad (68 Riza), Vali Andrei (65 Ghenovici), Ov. Herea – Şt. Niculae, Culda (83 Marek). Antrenor: Cristian Popovici

Arbitri: Dan Dreve – Iulian Szekely şi Doru Lucaciu (toţi din Cluj-Napoca).

Din aceeași categorie