Islanda vs Bihor: Ei 330.000, Noi 620.000, Ei: 80 de echipe; Noi: 39, Ei: 37 de terenuri încălzite și nocturnă; Noi: O.

Giorgio Mare Oradea

Islanda, o țară cu o populație jumătate cât a județului Bihor, continuă să facă furori în lumea fotbalului mondial. Islandezii se bat pentru un loc la Campionatul Mondial (sunt pe locul secund în grupa de calificare) după excepționala performanță de la EURO 2016.  În același timp, județul Bihor nu are nicio echipă în Liga I. În ultimii 27 de ani Bihorul a avut un singur sezon echipă în primul eșalon (2003-2004). O țărișoară, cu climat subpolar, (temperatura medie între 0 și 10 grade) uimește. Asta înseamnă să investești în fotbal.

JUCĂTORI LEGITIMAȚI

Islanda are 21.508 jucători legitimați la o populație de 330.00 de locuitori. Asta înseamnă că, la fiecare 15 locuitori, unul este fotbalist!

Bihorul are circa 3.500 de jucători legitimați, activi, la o populație de 620.000. Adică un fotbalist la 178 de locuitori.

Baza sportiva Tineretului

STADIOANE

Islanda: 22 de terenuri descoperite, cu gazon încălzit și nocturnă, 15 terenuri acoperite.

Bihor : 59 de baze cu teren de fotbal. Niciunul acoperit și niciunul încălzit și niciunul cu nocturnă ”omologabilă” (minimum 1.200 de lucși).

ECHIPE

Islanda are 80 de echipe de seniori (!!!) iar Bihorul are 39,  tocmai ce-a  pierdut vreo 5 prin retragerea  din campionate.

ISLANDA 5 ligi – Premier League (12 echipe); First Division (12 echipe), Second Division (12 echipe); Third Division (10 echipe); Fourth Division (Grupa A – 8, Grupa B – 9, Grupa C – 8, Grupa D – 9).

BIHOR: 2 ligi – Liga 4 (13 echipe); Liga 5 (Seria I – 12 echipe, Seria II – 12 echipe). + FC Luceafărul (Liga II) și CS Oșorhei (Liga III).

Și la toate acestea calitatea bate cantitatea. Turcia, Olanda, Cehia, Portugalia sau Anglia sunt câteva nume mari care au simțit, pe pielea lor,  ce înseamnă valoarea, caracterul, forța și unitatea unui grup.

Apropo de sport: Islanda a jucat și finala olimpică, la handbal masculin, de la Beijing și a luat bronzul la europeanul din 2010.

Altfel, parlamentul Islandei e format din 63 de parlamentari, dintre care 30 sunt femei! (Bărbații sunt ocupați cu sportul și cu pescuitul).

Din aceeași categorie