Handbal feminin: Victorie în pas alert pentru CSU Oradea

Patiseria Rustic Salonta

CSU Oradea a câștigat en fanfare cea de-a treia etapă a Diviziei A de handbal feminin, seria B, scor 43-17, cu CS HC Harghita. Cu o evoluție perfectă atât în atac cât și în apărare, elevele antrenate de Sebastian Tudor s-au desprins pe tabelă încă din startul partidei, ceea ce a făcut ca restul disputei să fie practic un galop de sănătate pentru orădence care au avut-o pe Mădălina Horj, cea mai bună marcatoare a întâlnirii, cu 7 reușite. CSU și-a asigurat o diferență confortabilă pe tabelă încă din prima repriză, încheiată 19-11, pentru ca startul în forță în cea de-a doua parte să consfințească o victorie mult așteptată, dar și scontată. Nu mai puțin de 11 jucătoare orădene și-au pus numele pe lista marcatorilor. Din păcate, prima victorie stagională a orădencelor a fost marcată și de accidentarea la glezna dreaptă a extremei Jessica Snakovszki, obligată să părăsească terenul la jumătatea primei reprize.

Cele trei puncte acumulate duminică cu CS HC Harghita, urcă CSU Oradea în prima parte a clasamentului. Etapa viitoare, prima intermediară a sezonului, CSU va evolua în deplasare, pe terenul concitadinei Tonic Oradea, meci programat joi, de la ora 17, în sala de jocuri din Sântandrei.

CSU Oradea: Pintea, Fulgescu, Corha – Duțu 5, Bochiș 4, Preduca 4, Argyelan 2, Toma 6, Abodi 5, Vrabie 3, Tudose 3, Horj 7, Bîscă 3, Zegrean 1, Corondan, Snakovszki. Antrenor: Sebastian Tudor.  

Din aceeași categorie