FOTO. Nouă boboci de rață sălbatică, salvați dintr-un canal de către pompierii orădeni

Giorgio Mare Oradea

Misiune inedită pentru pompierii orădeni, chemați, duminică, să intervină pentru salvarea unor boboci de rață, căzuți într-un canal. Întâmplarea s-a petrecut pe Calea Aradului, unde puii au căzut prin orificiile unor dale de beton care acoperea un canal de la marginea șoselei de centură.

Situația a fost anunțată printr-un apel dat de o persoană care a observat nouă boboci de rață care nu puteau să iasă din canal. Pompierii au intervenit împreună cu doi angajați ai Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri Oradea.

”Au îndepărtat o parte din dale (acestea fiind reașezate după finalizarea misiunii), pe o suprafață de circa 800 de metri, izolând puii de pasăre cu ajutorul unor accesorii, într-un perimetru delimitat, în care au introdus apă din autospeciala de intervenție, aducându-i astfel teferi la suprafață”, a relatat maiorul Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Crișana”.

Cei nouă boboci de rață sălbatică au fost transportați de pompieri la Grădina Zoologică din Oradea.

Foto: ISU ”Crișana”

Din aceeași categorie