Două drumuri județene au fost închise până în septembrie pentru a fi curățate de stânci și arbori

Giorgio Mare Oradea

Două drumuri județene din Bihor sunt închise pentru a fi curățate de stânci și arbori, au anunțat reprezentanții Consiliului Județean Bihor. Interdicția de circulație este aplicată din 1 mai până pe 1 septembrie.

Drumurile care sunt închise în această perioadă sunt:

DJ 763/A Șuști (DN 76) – limită cu județul Arad, sector de drum cuprins între km 8+7000 până la km 18+300. Drumul județean 763A se va închide fizic din localitatea Briheni, respectiv de la intersecția DC 243, până la limita cu județul Arad.

DJ 108J Remeți – Stâna de Vale, pe sectorul de drum cuprins între km 20+300 până la km 30+600. Drumul județean DJ108J se va închide fizic din localitatea Remeți, respectiv de la intersecția cu DJ108K, până la Stâna de Vale, de la intersecție cu DJ 764/A.

Baza sportiva Tineretului

Drumurile se vor închide prin amplasarea unor lise metalice pe care se vor monta următoarele indicatoare rutiere: ”accesul interzis”, ”drum în lucru”, ”drum închis circulației publice” – la ambele capete ale sectorului de drum afectat”, se arată într-un comunicat al administrației județene.

Din aceeași categorie