De ce CAO și Luceafărul n-au ajuns la o înțelegere…

Giorgio Mare Oradea

Emisiunea Realitatea Sportivă, difuzată aseară, pe postul TTV i-a avut ca invitați pe jurnaliștii de sport Nicolae Mihalcea și Lucian Popa. Subiectul emisiunii l-a reprezentat fotbalul bihorean. Un punct de discuție a fost reprezentat de identificarea divizionarei secunde Luceafărul cu orașul Oradea iar problema ridicată era cea a faptului că Luceafărul nu are jucători orădeni în componență. În iarnă însă antrenorul Cristian Lupuț și-a manifestat intenția de a transfera doi tineri jucători de la ocupanta locului secund în Liga 4, CAO. În fapt era vorba despre mijlocașul central Adrian Balogh și fundașul central Alin Panti, ambii juniori, care nu au mai ajuns la Luceafărul, dar așa cum reiese din declarația antrenorului echipei Luceafărul, exista interes și pentru portarul Egri.

Florin Mal, președinte CAO: ”Nu vreau să intru în contră cu nimeni. Ca să putem discuta trebuia să stăm la masă. Oricând sunt dispus, cu absolut oricine, pentru binele copiilor, vreau să crească dar totodată trebuie să urmăresc și interesul clubului. S-au investit niște bani acolo iar CAO are parteneriat cu CSM Oradea. Nu pot fi cedați gratis pentru că CSM a investit în ei cum am investit și noi și toată lumea trebuie să iasă OK în acest parteneriat. Nu mai suntem pe vremea comunismului ca jucătorii să fie luați cu japca la echipele din ligile superioare”.

Cristian Lupuț, antrenor Luceafărul Oradea: ”A existat interes nu numai pentru cei doi ci și pentru portarul Egri. Am fost interesați însă nu s-a materializat pentru că nu aveai cum să plătești pentru jucători care au evoluat la nivelul Ligii 4. Ei trebuiau să vină, să demonstreze iar apoi puteau cere, se putea ajunge la o înțelegere”.

Din aceeași categorie