Catolicii marchează Duminica Floriilor, sărbătoare cu care începe Săptămâna Patimilor

Pe 14 aprilie creștinii catolici celebrează  Duminica Floriilor, zi cu care începe perioada Săptămânii Patimilor. În această perioadă slujbele din Catedrala Romano-Catolică din Oradea se vor desfășura după un program special.

Dedicată sărbătoririi intrării Mântuitorului Isus Hristos în Ierusalim, Duminica Floriilor va fi marcată, de la ora 11, printr-o liturghie solemnă celebrată de către episcopul catolic de Oradea László Böcskei. Momentul va fi precedat de binecuvântarea ramurilor în fața Palatului Episcopal.

Tot în Duminica Floriilor, de la ora 17, în catedrala episcopală va avea loc Calea Sfintei Cruci pentru tineri.

În Joia Mare, în Catedrala romano-catolică din Oradea vor fi oficiate două liturghii. De la ora 10, episcopul László Böcskei și preoții diecezei vor celebra liturghia uleiurilor, iar de la ora 19 va fi săvârșit ritualul spălării picioarelor.

În Vinerea Mare, de la ora 15, în parcul Palatului Episcopal va avea loc devoţiunea „Calea Sfintei Cruci”, cu participarea  parohiilor din Oradea.

Celebrarea patimilor şi a morţii Mântuitorului începe la orele 18. „Această celebrare specială cuprinde liturghia cuvântului, rugăciunile universale,  dezvelirea Sfintei Cruci şi împărtăşania, după care, urmând tradiţia locului, se va oficia punerea în mormânt. Adoraţia Sfântului Sacrament la mormântul sfânt va dura până la orele 21”, au transmis reprezentanții Episcopiei Romano-Catolice de Oradea.

Vigilia pascală va începe, sâmbătă, 20 aprilie, la ora 21 cu sfinţirea focului în faţa Catedralei, urmată de o liturghie solemnă, de procesiunea de Înviere şi binecuvântarea alimentelor enoriașilor.

În ziua Paștelui Catolic, liturghia de dimineaţa începe la ora 8, iar cea solemnă arhierească a Sfintelor Paști va avea loc la ora 11. Corul şi orchestra Catedralei vor  interpreta lucrări religioase pascale.

sursă foto: Oradea Travel

Din aceeași categorie