Baschet U18. VEZI AICI ce s-a întâmplat în cele două finale și care sunt ”superlativele” Final 4.

La Arena Antonio Alexe s-a desfășurat turneul final FINAL 4 al CN U18 la baschet masculin. Finala mare a opus pe U BT Cluj (victorioasă sâmbătă, în semifinale 82-66 cu Slam București) și LPS Bihorul CSM Oradea (învingătoare în semifinale, după un meci senzațional, 62-60 cu Agronomia București). U BT a încheiat și finala victorioasă, de o manieră categorică cu scorul de 103-62

Finala mică a fost câștigată de Slam București cu 69-58 în fața Agronomiei.

FINALA MARE

LPS Bihorul CSM Oradea – U BT Cluj 62-103 (19-26, 13-23, 14-31, 16-23)

Orădenii au început curajos, au condus cu 7-3, dar clujenii au ripostat rapid prin excelentul Carcoană. Fără două piese de bază Marinău și Huciu care nu au fost ”iertați” de suspendare, Oradea a tras din greu în fața unei echipe cu procentaj 100% de victorii (28 din 28). Au stat aproape vreme de circa 14 minte: 22-26 după care Carcoană, Lungoci &co au jucat fantastic, au dominat jocul la toate capitolele și după prima jumătate era: 32-49. Clujenii au mărit ritmul și s-au distanțat de o manieră categorică.

Cluj: Lungoci, Brie, Carcoană, Cîmpean, Rotaru, Orban, Divoiu, Mariș, Domocoș, Todea, Axinte, Diaby. Antrenor: Răzvan Cenean.

Oradea: Porumb, Randiș, Bembea, Medeșan, Ciaca, Vescan, Iepure, Năstruț, Șandor, Milaș, Mureșan. Antrenor: Zoran Vranes. Suspendați: Huciu, Marinău,

FINALA MICĂ

Agronomia București – BC Slam București 58-69 (13-20, 16-20, 12-12, 17-17)

Agronomia: Vișan, Masina, Jărcălău, Maschiu, Mocanu, Stan, Lazar, Cârstea, Volintiru, Vaida, Bodea, Dragomir. Antrenor: Milan Sokici.

Slam: Luca, Mantescu, Pascariu, Gakos, Vasiliu, Preda, Săndulescu, Șerban, Dumitrescu, Bărcănescu, Marian, Angelescu. Antrenor: Nikola Pavlovici.

Cele două echipe din București și-au disputat cu ardoare ”bronzul” național. După un început subțirel, cei de la Slam s-au dezlănțuit pe final de sfert 13-20 pentru a avea iar o parte de joc proastă 26-22 pentru Agronomia. A fost ultima dată când Agronomia a condus. Slam a reușit un final de sfert doi perfect, cu numai trei puncte primite și cu 18 marcate (29-40) pentru a menține apoi ecartul 41-52 la finele sfertului 3. Victoria a venit normal pe mâna unor jucători ca Gakos, Mantescu sau Săndulescu.

CLASAMENT FINAL:

1 U BT Cluj Napoca

2 LPS Bihorul CSM Oradea

3 BC Slam București

4 Agronomia București

PREMII INDIVIDUALE

Cel mai bun marcator: Luca Vișan Hara (Agronomia) și Filippos Gkokgos (Slam)

Cel mai bun recuperator: Matei Bodea (Agronomia București)

Cel mai bun pasator: Tudor Todea (U BT Cluj)

Cel mai de perspectivă jucător: Mihai Cârcoană (U BT Cluj)

BEST FIVE (cel mai bun 5): Poziția 1 Toma Lugoci (Cluj), Pozișia 2 Filippos Gkokgos (Slam), Poziția 3 Enzo Vescan (Oradea), Poziția 4 Matei Bodea (București), Poziția 5 Mihai Cârcoană (Cluj).

MVP-ul turneului: Mihai Cârcoană (U BT Cluj)

Din aceeași categorie