BASCHET OLD BOYS: Orădenii pierd ”finala” după un final aprins cu Timișoara!

Doneaza sange pregatit, informat si fara batai de cap!

Neînvinsă ani de zile în competițiile naționale de old boys, echipa din Oradea a cedat azi, la tradițional turneu pe care-l organizează la fiecare început de februarie. După o semifinală cu Clujul, în care orădenii au marșat, având în Călin Bob ”coșgeterul” meciului, a venit finala cu Timișoara, lui Dan Păltinișanu jr (2,08m).

Dan Păltinișanu, până recent, jucător în Liga Națională

Ei bine, orădenii au pierdut finala (nu ținem minte să mai fi pierdut în ultimii cinci ani) cu 24-28. Finala, ca meciurile din întreaga competiție s-a disputat pe durata a 2×15 minute (timp curgător) și putea fi decisă de două abateri tehnice ale trupei din Banat, nesancționate, din fair play-ul gazdelor care au organizat turneul.

FOTO OLD BOYS ORADEA: rândul de sus: Gabi Viciu, Irinel Dimitriu, Zoli Gellert (antrenor), Călin Bob, Călin Pop, Christian Ardeu,; rândul de mijloc: Viki Moga, Cipri Ionescu, Octav Sim; jos: Sergiu Turcu.

Bănățenii au fost câștigători, la limită, ai duelului semifinal cu Satu Mare (32-30) după ce, în cealaltă semifinală, Oradea a zdrobit Clujul lui Bruno Roschnafsky și Marius Crăciun cu 45-16. Clujenii aveau să câștige, tot la limită, finala mică a primei grupe valorice: 37-35 cu Satu Mare. Și uite așa sătmărenii au fost ghinioniștii turneului cu două jocuri pierdute la o posesie de două puncte.

A doua grupă valorică a fost dominată de echipa din Zalău care a câștigat 32-17 cu echipa din Carei și 45-23 cu cea din Târgoviște. Dâmbovițenii nu au părăsit turneul fără o victorie. Aveau să o obțină: 33-25 în partida cu echipa din Carei.

Cele șapte echipe de prieteni vor continua turneul, în over-time-ul de la masa festivă. Orădenii pornesc favoriți! (:::

Din aceeași categorie