BASCHET: CSM CSU Oradea este, pentru a patra oară, în finala LNBM

Giorgio Mare Oradea

CSM CSU Oradea a obținut calificarea în finala Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2018/19. Roș-albaștrii au învins U-BT Cluj-Napoca, scor 91-86, în Meciul 4 al seriei din penultimul act al campionatului. Partida a avut loc luni (20.05), la Arena Antonio Alexe din Oradea, într-o atmosferă incendiară, fiind transmisă în direct la DigiSport.

Partida a început cu Watson, Richard, Nicolescu, Zekovic și Valeika. Oaspeții au deschis jocul mai bine, reușind să înscrie primele cinci puncte ale întâlnirii. Reacția a fost foarte bună din partea roș-albaștrilor, reușind un parțial de 10-0, oprit de Mihai Silvășan cu un timp de odihnă. CSM-ul a continuat în aceeași notă, Pasalic și Markovic aducând un imbold de energie și au ajutat formația orădeană să se desprindă la zece puncte, scor 24-14.

Startul secvenței a 2-a a consemnat revirimentul Clujului, echipă ce s-a apropiat la patru puncte într-un minu tși ju,ătate. Pasalic și Fometescu au replicat cu reușite de pe semicerc, însă Kuti, Dykes, Calnicenco și Easley au adus formația de pe Someș la o singură posesie cu patru minute înaintea pauzei. Giordan Watson a adus cinci puncte pentru gazde, iar finalul reprizei a fost extrem de tensionat. Tony Easley a înscris ultimele puncte ale reprizei și a dus scorul la 48-43 după 20 minute de joc.

Repriza secundă a fost extrem de echilibrată și disputată cu multe elemente baschetbalistice de nivel ridicat. Ambele echipe au avut momente foarte bune de joc, cuprinzând realizări colective și individuale la ambele panouri și în ambele faze ale jocului. CSM-ul s-a desprins la zece puncte în minutul 25, însă U-BT a reacționat cu un parțial de 9-0 prin care s-a apropiat la un singur punct pe tabela de marcaj în penultimul minut al sfertului 3. Kris Richard a înscris ultimele patru puncte ale gazdelor, intercalate de o triplă a lui Rasic, scorul cu zece minute rămase de disputat fiind de 67-63.

Baza sportiva Tineretului

Sfertul 4 a fost extrem de spectaculos. Oradea a încercat să se desprindă, dar nu a reușit acest lucru, replicând de fiecare dată. De altfel, elevii lui Mihai Silvășan au reușit să egaleze situația pe tabela de marcaj în mai multe rânduri, dar nu a reușit să preia conducerea pe tabela de marcaj. Sean Barnette a marcat ultimul coș din acțiune al bihorenilor, Oradea având 8/8 la linia de pedeapsă în finalul confruntării.

Nikola Markovic a totalizat 17 puncte, 7 recuperări, Giordan Watson a adăugat 16 puncte, 5 recuperări și 5 pase decisive, Kris Richard a terminat cu 15 puncte, Muhamed Pasalic a bifat 13 puncte, iar Sean Barnette a încheiat cu 10 puncte, 7 recuperări pentru CSM CSU Oradea. În replică, Kyndall Dykes a totalizat 22 puncte, Darrin Dorsey a adăugat 13 puncte, iar Rolland Torok a încheiat cu 10 puncte pentru U-BT Cluj-Napoca.

Scorul general a fost de 3-1 în favoarea CSM CSU Oradea. În finala Ligii Naționale, roș-albaștrii se duelează cu BC CSU Sibiu, câștigătoarea sezonului regulat și a Cupei României în actuala stagiune. Ultimul act este programat să demareze în jurul datei de 27 mai, la Sibiu.

Aceasta este a patra finală din istoria clubului orădean după cele din 2014, 2016 și 2018, la ultimele două reușind să-și adjudece titlul.

sursa: csmoradea.ro

Din aceeași categorie