Arbitri au făcut praf Oșorheiul! Pop și Hava au ajuns la spital iar Ferik a fost eliminat

Ciao restaurant - pizzerie

CS Oșorhei a cedat în deplasare, la Sănătatea Cluj, într-un meci din etapa a 24-a a Ligii 3. Virușii verzi s-au impus cu scorul de 3-0 la finele unui joc în care echipa bihoreană a fost călcată în picioare (la propriu), jucătorii lui Silaghi fiind scoși pe brațe de pe teren! Pop a suferit o accidentare gravă, la ligamentele colaterale iar Hava s-a ales cu o entorsă la fel de gravă. Culmea, cei care au încheiat jocul în zece au fost bihorenii, Ferik fiind eliminat!

Cea mai cuminte și blajină echipă din Liga 3 a venit de la Cluj de parcă s-ar fi întors din război, pe lângă jucătorii accidentați fiind și ”îngălbenită”. Sănătatea a deschis  scorul în minutul 29. La o recentrare din banda stângă, Coriolan Chiș, aflat departe de adversar, a calculat greșit traiectoria mingii și Andrei Ititesc a reluat cu boltă, în colțul lung.

Minutul 37 – Răzvan Pop este atacat dur, cu talpa pe genunchi. Suferă o accidentare gravă (afectarea ligamentelor colaterale), arbitrul dictând un simplu fault de joc! Silaghi a trecut la permutări după schimbarea lui Pop. Cu Bercea trecând vârf, Lorincz fundaș drepta, Ferik, retras în linia de mijloc etc. Cu un sfert de oră înainte de final Ferik a primit al doilea galben și a fost eliminat.

Minutul 77 – Hava este primul la minge într-un duel cu Ceaca, atacantul clujean îi pune piciorul pe gleznă… și se acordă penalty! Hava este scos pe brațe (nu înainte de a lua și CARTONAȘ GALBEN), urlând de durere și cu glezna cât o minge de handbal! Săvescu este introdus în poartă dar nu poate para la execuția lui Lupu. La numai două minute distanță gazdele au stabilit scorul final prin Gașpar.

Pentru Silaghi va fi extrem de greu să creioneze o echipă pentru etapa viitoare Hava și Pop sunt accidentați iar Ferik este suspendat.

De altfel Răzvan Pop (19 ani) și Hava au ajuns, spre seară la urgențe.

*De-acum este clar. Mai bine ne trimitem copiii la școală sau muncă decât la fotbal. Este mai sigur. De pildă Răzvan Pop este student la educație fizică. Intrarea criminală i-ar putea pune în pericol nu numai cariera ci și activitatea de student, având de susținut și examene practice…

Sănătatea Cluj – CS Oșorhei 3-0 (1-0)

Au marcat: Andrei Ititesc (29), Adrian Lupu (77 – pen.), Alexandru Gaşpar (79)

SănătateaCluj: Tudoran – Bucur, Matei, Negru, Misăraș – Vitan, Yuh, Ciupe, Lupu – Ceaca, Iitesc. Antrenor: Marius Semeniuc

CS Oșorhei: Hava (77 Săvescu) – R. Pop (37 Bercea), Buz, Mintaș, Chiș Coriolan (77 Cornea) – Haș, Petricău, Lorincz – Ferik – Ban, Gergely. Antrenor: Gheorghe Silaghi.

LIGA 3. Etapa 24 Seria 5. Rezultate

Sănătatea Cluj – CS Oşorhei    3-0

Andrei Ititesc (29), Adrian Lupu (77 – pen.), Alexandru Gaşpar (79)

Unirea Jucu – ASA Târgu Mureş II    7-0

Paul Cubleşan (36 – pen.), Alexandru Pop (40, 59, 89), Flavius Dumbrăvean (45+5 – autogol), Andrei Banyoi (68, 90+2)

FC Zalău – Metalurgistul Cugir    2-4

Alexandru Pop (1, 59) / Ovidiu Stoianof (4, 82), Mădălin Popa (32), Alin Şuteu (73)

AFC Hermannstadt – CS Iernut    9-0

Petrişor Petrescu (17, 29, 71), Daniel Tătar (26, 38, 88), Radu Cristiu (59), Radu Necşulescu (68), Andrei Fotescu (87)

Gaz Metan Mediaş II – Avântul Reghin    1-1

Răzvan Trif (15) / Adrian Murar (50)

FC Bistriţa – Unirea Dej     0-3 (nu s-a disputat)

Din aceeași categorie