900 de polițiști bihoreni vor fi la datorie de Paștele ortodox și în minivacanța de 1 Mai

Giorgio Mare Oradea

Din 26 aprilie până în 2 mai, peste 900 de polițiști din Bihor se vor asigura că nici un eveniment neplăcut nu va afecta sărbătoarea Învierii Domnului ori relaxarea celor care se bucură de vacanța de Ziua Muncii. Oamenii legii vor patrula în stradă, în zona lăcașurilor de cult sau acolo unde au loc manifestări publice.

În fiecare zi, peste 100 de patrule de siguranţă publică, pedestre şi auto vor acţiona în Bihor. Este vorba despre polițiști de la Ordine Publică, Transporturi și de la serviciile Circulație, Arme, Investigarea Criminalității Economice ori Investigații Criminale.

Dispozitive mixte de ordine și siguranță publică, formate din polițiști și alți angajați din instituțiile Ministerului de Interne, vor acționa în zona lăcașurilor de cult din județ.

”În noaptea de 27 spre 28 aprilie, când credincioşii de rit ortodox vor sărbători Învierea, poliţiştii de ordine publică şi poliţie rutieră vor acţiona în toate localităţile în care se vor oficia slujbe religioase, pentru a preveni infracţiunile cu violenţă de orice fel, tâlhăriile, furturile din buzunare şi actele de profanare a locurilor de cult și pentru menţinerea ordinii publice pe timpul desfăşurării slujbelor religioase”, a transmis comisarul-șef Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.

SC Rozsdas Service SRL

Polițiștii rutieri vor fi prezenți pe drumurile publice, pe principalele artere din zonele turistice şi pe traseele de acces către aceste zone. În plus, echipajele radar vor fi prezențe obișnuite pe șosele în această perioadă.

”Pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică şi în vederea evitării producerii oricăror evenimente deosebite, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor va fi asigurată o rezervă de intervenţie care va avea în componenţă şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale”, a precizat comisarul-șef Alina Dinu.

La rândul lor, poliţiştii de la Transporturi vor patrula în trenurile de călători, în staţii, triaje de cale ferată și la aerogară.

Din aceeași categorie