Zenit Oradea, clubul fondat de Zeno Bundea. Proiectul pornește la drum de mărțișor.


Fostul internațional, Zeno Bundea (39 de ani) își înființează propriul clubul de fotbal. Noua entitate fotbalistică se va numi Zenit Oradea iar antrenamentele propriu zise vor debuta la data de 2 martie.

”Numele de Zenit vine și de la  Zeno dar și de la Zenit Sankt Petersburg, club la care am evoluat. Le-am combinat! Deocamdată este prea mult spus proiect dar sunt încrezător că voi reuși să fac ceea ce mi-am propus. Aștept să vină Certificatul de Identitate Sportivă și să demarăm activitatea”, a spus Zeno care se va ocupa personal de prima grupă a clubului.

”Vor fi băieți de șapte – opt ani, născuți 2009-2010. Cu siguranță, în viitorul foarte apropiat vor fi mărite numărul de grupe. Vreau să o iau pas cu pas, să nu sar peste nicio etapă a pregătirii”, a mai adăugat Zeno care va fi ajutat de alți doi foști cunoscuți fotbaliști, Marius Popa și Viorel Domocoș.

Zeno Bundea are și sprijinul câtorva oameni de afaceri care vor să se alăture proiectului. Aceștia sunt hotărâți să-l sprijine pe fostul internațional și să-i ofere tot necesarul desfășurării activității de la echipament și mingi până la construirea unui teren sintetic. În prima fază antrenamentele lui Zenit Oradea se vor desfășura la baza de lângă Palatul Copiilor și Elevilor.

Bundea a evoluat, timp de aproape 25 de ani, în fotbalul mare în România, Bundesliga, Israel, și Rusia. A fost jucător la FC Bihor, Rapid, Offenbach, FCM Bacău, Manheimm, Zenit Sank Petersburg, Universitatea Craiova, FC Național, Maccabi Netanya, U Cluj, UTA, Luceafărul Oradea. Anul trecut a jucat la FC Hidișel și continuă să activeze în L4, la Crișul Sântandrei. Are în palmares titlul național cu Rapid (1999) și Cupa României (1998) dar și două finale de cupă pierdute cu Rapid, în fața Petrolului și a Stelei, ambele la lovituri de departajare.

Bundea a fost în acest sezon director tehnic la echipa de ligă secundă, FC Luceafărul Oradea dar a plecat de la club o dată cu Eric Lincar, colegul său de generație.

Related posts