Ultimul asalt pentru un loc la mondialul de handbal… Ori noi… ori Macedonia!

Începem ultimul asalt pentru un loc la mondialele de handbal masculin, în această seară de duminică, de la 21:30 la Skopje. Meciul va fi transmis de TVR 2. Am văzut Macedonia și chiar am comentat-o de mai multe ori. Azi este meciul tur iar miercuri, la Cluj e returul…

Am comentat-o, la Oradea, într-un joc de baraj, al generației lui Robert Licu și Alexandru Dedu. I-am scăpat atunci printre degete deși aveam de recuperat un deficit serios în retur…

Între timp Macedonia e altceva. Are jucători de super-clasă. E prezentă la toate turneele finale. Generația de Aur a handbalului macedonian e condusă de golgheterul all-time de la Final 4-ul Ligii Campionilor, Kiril Lazarov. Nu e singurul de mare calibru.

Ristovski joacă la FC Barcelona, puternicul pivot Stoilov vine de la Vardar în timp ce extrema Manaskov e star la Veszprem. Mai mult, sunt și jucători care cunosc bine România pentru că joacă aici, în Liga Națională: Markovski, Mitrevski și Georgievski.

Am văzut Macedonia la ultimul EURO. Este o echipă solidă și la propriu și la figurat. E de temut dacă ne gândim că a câștigat o grupă din care au făcut parte Germania și Slovenia.

Dar mingea e și la noi. Jumătate de echipă e asigurată dacă Popeye (Popescu) e în formă. Popescu, Ghinoea, Sadoveac și Csepreghi au mai pus o frână la un mondial. Au experiență. Sunt însă ceva probleme medicale și ceva probleme cu oboseala. Tricolorii au ajuns sâmbătă în superba capitală Skopje dar  după ce s-au trezit cu noaptea-n cap pentru drum…

Ce cred? Dacă nu pierdem la mai mult de patru goluri diferență la Skopje ne putem califica!

foto: libertatea.ro

 

Related posts