Sebi Sfârlea înscrie de opt ori în finală!

Când spui numele de Sebastian Sfârlea evident gândul te duce la cunoscutul fotbalist orădean care a adunat peste 150 de meciuri în prima ligă și care ajuns la 37 de ani, se află încă în activitate, evoluând la Unirea Oșorhei (acum Crișul Sântandrei). Dar nu el este cel care a marcat opt goluri într-o finală ci nepotul său, care poartă același nume, Sebastian Sfârlea și care a înscris de opt ori în finala pe care echipa de handbal juniori, Alpha Oradea a câștigat-o, la Carei, în fața școlii de la…

Read More

Orădenii de la Alpha se impun în puternicul turneu ”Memorialul Mircea Dohan” CUPA NIRO

Narcisa Lecuşanu, Valeria Motogna, Cristian Gațu, Ștefan Birtalan, Radu Voinea, Gabriel Kicsid, Gheorghe Goran, Ioana Marta, Rodica Petruș, Simona Maior Pașca, Iuliu Varadi, Alexandru Stamate, au fost marile personalități care au onorat cu prezența a șaptea ediție a Memorialului Mircea Dohan la handbal, competiție încheiată, duminică, la Carei. ,,Merită să visezi, îndrăzniţi să visaţi, să visaţi că ajungeţi campioni,, a spus la deschidere vicecampioana mondială Narcisa Lecuşanu. Fluier final la Turneul internaţional de handbal Memorialul Mircea Dohan. Câştigătorii din acest an sunt cluburile din Baia Mare la fete şi cel…

Read More

Greu și în preliminariile Champions League…

Deținătoarea Cupei EHF, SCM Craiova nu a reușit să devină a doua echipă românească prezentă în grupele Champions League la handbal feminin, alături de CSM București. Pentru a obține prezența în grupe Craiova trebuia să câștige partida cu Podravka Koprivnica, chiar pe terenul acesteia. Echipa croată s-a impus cu 22-21, cu un gol decisiv marcat cu 20 de secunde înainte de final. Oltencele au avut un avantaj de cinci goluri: 14-9, cu două minute înainte de pauză după care a început ”remontada”.  Finalul a fost dramatic. Croatele au avut inspirație…

Read More

Baraj pentru mondialele de handbal; Am pierdut la opt goluri la Skopje

Reprezentativa de handbal masculin a României a cedat la opt goluri diferență:24-32  în meciul de la Skopje cu Macedonia, în turul barajului de calificare la Campionatul Mondial. În aceste condiții, misiunea echipei tricolore, în jocul retur, devine destul de dificilă. Returul se joacă miercuri la Cluj, în Sala Horia Demian, de la ora 18:30. PLAY OFF. Rezultate meciuri tur;  Serbia – Portugalia 28-21 Lituania – Islanda 27-27 Cehia – Rusia 27-26 Slovenia – Ungaria 24-29 Belarus – Austria 28-28 Olanda – Suedia 25-24 Norvegia – Elveția 32-26 Croația – Muntenegru 32-19…

Read More

HANDBAL. Orădencele pierd derbyul cu Timișoara după un joc spectaculos

Derbyul Diviziei A de handbal feminin disputat azi (sâmbătă, 10 aprilie), la Sala Polivalentă a Universității din Oradea a opus formațiile CSU Oradea (locul 4) și SCM Timișoara (locul 2). La finele partidei bănățencele s-au impus la o diferență de patru goluri: 30-34 (12-17). Fără Gulnara Bițiș și Irina Munteanu (prezentă doar la sală) orădencele au pierdut-o și pe Claudia Cetățeanu, portarul acuzând dureri la genunchi. Oaspetele s-au desprins la trei goluri: 7-10 apoi la patru 8-12 pentru a încheia prima repriză cu un avantaj de cinci goluri: 12-17. A…

Read More

Derby pentru handbaliste! CSU Oradea – SCM Timișoara (sâmbătă, ora 13:00)

Sala Polivalentă a Univresității din Oradea va fi gazda unui meci cap de afiș al etapei 21 din Liga I de handbal feminin. Meciu va opune două dintre primele patru clasate: CSU Oradea (locul 4) și SCM Timișoara (Locul 2). Partida va începe la ora 13.00 și va fi arbitrată de reșițenii A. Ciati și D. Lupu.

Read More

HANDBAL: Meciul câștigat de APĂRARE; CSU Oradea a încasat doar trei goluri într-o repriză!

Dennis Rodman a avut dreptate când a spus: ”Atacul face spectacolul dar apărarea câștigă meciurile!”  CSU Oradea a reușit o performanță destul de rară chiar și la nivelul ligii secunde de handbal feminin. Astfel, după ce a fost condusă la pauză cu 11-14, echipa orădeană a revenit pe tabelă în partea secundă când a făcut cea mai bună apărare din istoria echipei, încasând doar trei goluri în cele 30 de minute! Defensiva fantastică, dublată și de inspirația Claudiei Cetățeanu dar și de noroc, a făcut ca CSU să se impună…

Read More

La TTV, omul operat de cancer și operat pe cord deschis: : ”Visul meu? Vreau să mor pe banca tehnică!” A mâncat broaște țestoase, șerpi și crocodili… a luat titluri, a câștigat cupe și a antrenat naționale și mai știe cine va fi noua Cristina Neagu

Luni împlinește 75 de ani. A fost eroul adulat de tribunele orădene  în anii 80. A luat o echipă din Campionatul Județean din Bihor și a dus-o în careul de ași al handbalului românesc (aflat atunci între primele trei din lume). A fost mai iubit decât este acum Cristian Achim. A antrenat naționala României, a Siriei a Israelului sau a statului Congo. A fost un globe trotter, care a pregătit echipe din Serbia, Cipru,  Ungaria și desigur, România. A ratat, la mustață, două calificări în finala Ligii Campionilor, dar a…

Read More

Domnule ministru, sunteți cu 12 ani în urmă! CITIȚI AICI despre o poveste adevărată cum alta nu a mai fost. Mulțumim autorităților că nu ne-au încurcat

MTS inițiază azi, la Palatul Victoria, Programul „Campionii României în școală, liceu și universitate”. Ceea ce ministerul face azi, eu, împreună cu PRIETENII mei, de mare valoare, din Bihor, am făcut acum mai bine de 12 ani. În primăvara lui 2005 nu am lansat proiectul la Palatul Victoria ci la ”Gojdu”. Apoi am trecut pe la ”Eminescu”, ”Ghibu”, ”Greco-Catolic”, ”Ady Endre”, ”Lucian Blaga”, ”Iosif Vulcan”, ”Vasile Voiculescu”, ”Transilvania”, ”Dimitrie Leonida”, ”Oltea Doamna”, ”Onisifor Ghibu”, ”Bălcescu”, ”Dacia”, prin alte opt, poate zece școli generale… prin liceele de la Marghita , Beiuș,…

Read More

Handbal masculin: CSM Oradea – CNE Sighișoara 41-26 (19-12)

Niciun moment soarta partidei disputate la Arena „Antonio Alexe” nu a stat sub semnul întrebării. Mult mai experimentată, formația orădeană s-a impus chiar mai clar decât o arată scorul în fața unei echipe alcătuită din handbaliști foarte tineri. După 60 de minute de joc, tabela de marcaj a indicat 41-16 (19-12) pentru bihoreni la capătul unui meci care a contat pentru etapa a 3-a din Seria B a Diviziei A la handbal masculin. Băieții pregătiți de Sebastian Tudor și George Tăutu au început destul de relaxați partida astfel că, total…

Read More

Șerban Sere, președinte CSM Oradea, despre echipa de handbal feminin: ”Nu puteam susține, la nesfârșit, un proiect fără continuitate”

Șerban Sere, președintele CSM Oradea regretă situația în care a ajuns echipa de handbal feminin CSU CSM Oradea însă este de părere că CSM-ul și-a făcut treaba. ”Am avut o înțelegere cu privire la activitatea echipei de handbal feminin, pe care am reînnoit-o în fiecare an. Noi am aderat la acest proiect în speranța că echipa își va găsi un sponsor, un investitor și se va auto-finanța. Din păcate acest lucru nu s-a petrecut. Nu au fost stabilite nici măcar legături cu Asociația Județeană de Handbal sau cu vreo structură…

Read More

Cu un public fe-no-me-nal, România a învins Austria; Alexandru Dedu: ”Promit să revenim!”

Reprezentativa  de handbal feminin a României a învins vineri, la Oradea, reprezentativa similară a Austriei, cu scorul de 34-29 (17-16), în prima manșă din barajul pentru Campionatul Mondial din 2017. Partida retur va avea loc la Stockerau, peste patru zile. Început de joc echilibrat între România și Austria cu Sonja Frey încercând să țină piept, de una singură pe faza ofensivă, naționalei României care a avut în Ana Maria Dragut principala marcatoare din debut. Austria, cu timișoreanul Herbert Muller la timonă a dat mult de furcă echipei ”new generation” a tricolorelor.…

Read More

Baraj pentru mondiale: România – Austria

România și Austria se întâlnesc vineri, la Oradea, de la ora 20:00, la Arena Antonio Alexe, în prima manșă a barajului de calificare la Campionatul Mondial din Germania 2017 Echipele: ROMÂNIA: 16 Denisa Dedu, 20 Yulia Dumanska – 2 Aneta Udriștoiu, 3 Gabriela Szucs, 4 Nicoleta Dincă, 8 Cristina Neagu, 9 Andrea Pricopi, 11 Gabriela Perianu, 13 Cristina Laszlo, 15 Vali Ardean Elisei, 17 Laura Popa, 19 Ana Maria Dragut, 21 Crina Pintea, 22Cynthia Tomescu, 31 Maria Zamfirescu, 96 Alina Ilie. Antrenor principal: Martin Ambros, Antrenor secund: Horațiu Pașca AUSTRIA:…

Read More

Hai la Sală! Hai fetele!

Cea mai valoroasă echipă națională de jocuri sportive din sportul românesc, reprezentativa de handbal feminin a României, dispută barajul de calificare la Campionatul Mondial. Vineri, 9 iunie, de la ora 20:00, cu o sală sold out, România întâlnește, la Oradea, în prima manșă, echipa Austriei. Fetele noastre pornesc mari favorite în ciuda unui schimb de generații. Doar Cristina Neagu și Alice (Ardean Elisei) mai fac parte din primul șapte al naționalei noastre prezent la ultimul turneu final. Reprezentativa Austriei a susținut antrenamentul oficial azi (joi, 8 iunie)), la ora 17.00…

Read More

Live text: Tonic Oradea – CSS Slobozia 20-24 (8-13) FINAL; CLASAMENTUL înaintea ultimei etape; Oradea e la mâna rezultatelor

UPDATE: Tonic pierde cu 20-24 și va depinde de rezultatul meciului de duminică (ora 13) dintre Odorhei și CSM București. Orădencele nu vor juca în ultima etapă. Etapa V (duminică, 23 aprilie) Dinamo Brașov – CSS Slobozia CS Odorhei – CSM București CLASAMENT 1 CSS Slobozia    3        3        0        0        96-50  9 2 Tonic Oradea     4        2        1        1        104-96 7 3 CSM București       3        1        1        1        75-76     4 4 Dinamo Brașov  3        1        0        2        80-88 3 5 CSS Odorhei     3        0        0        3        70-105 0 *primele două…

Read More

Tonic Oradea a debutat cu o victorie la turneul semifinal de la Oradea. VEZI AICI programul competiției

La Arena Antonio Alexe a debutat turneul semifinal rezervat echipelor de junioare III. În prima etapă Tonic Oradea a dispus, cu scorul de, 26-19 de Dinamo Brașov în vreme ce CSS Slobozia a trecut cu un scor fluviu: 46-11 de CSS Odorhei. La turneu participă și CSM București, echipă care a avut etapă liberă azi datorită retragerii din competiției a Daciei Mioveni. Cinci echipe luptă pentru primele două locuri la turneul final al CN de handbal, rezervat junioarelor III. În primul meci al turneului semifinal care are loc la Arena…

Read More

LIVE TEXT, handbal feminin: CSU CSM Oradea – CSM Slatina 24-28 (8-13) – scor final

Misiune imposibilă pentru handbalistele de la CSU CSM Oradea care întâlnesc vineri, pe teren propriu, în Sala Universitatea, liderul la zi al ligii secunde de handbal feminin, CSM Slatina. Oltencele, cu 11 victorii în 12 jocuri pornesc favoritele partidei. Iată desfășurarea partidei LIVE TEXT: CASETA TEHNICĂ CSU CSM Oradea – CSM Slatina 24-28 (8-13) CSU CSM Oradea: Crina Pintea, Edina Somogy – Bianca Mârcă, Irina Muntean, Aura Cârstoaica 8, Mădălina Pintea, Mihaela Damian, Elisabeta Hlincă 5, Cornelia Vrabie 2, Ligia Puț 2, Vali Motogna (cpt), Adriana Codrea 4, Ana Maria…

Read More