Bogata ”CSM București” va sta la mâna Federației Europene pentru a juca în Liga Campionilor! E pe cale să piardă titlul…

Echipa de handbal feminin CSM București a avut chiar și 6 (ȘASE) goluri avantaj în disputa de la Rm Vâlcea cu liderul clasamentului din Liga Florilor, SCM Rm. Vâlcea. Bucureștencele aveau nevoie de un succes la trei goluri (cu peste 20 marcate) însă a învins cu 30-29, cu un gol marcat de Radicevici, în ultima secundă, de la mijloc. Insuficient pentru a depăși, la jocuri directe pe SCM Rm. Vâlcea, care, în acest moment are o șansă uriașă la titlu. O înfrângere ”dulce” pentru vâlcence care stau doar la mâna…

Citeste tot

KRIMinale!

CSM București avea, cel puțin pe hârtie, prima șansă în fața unei codașe din grupele principale ale Champions League la handbal feminin, Krim Lublijana. Numai că lista absentelor din tabăra bucureșteană s-a mărit substanțial astfel că slovenele au căpătat curaj, mai ales că, la pauză Krim conducea cu 12-11. Însă o dată cu începutul părții secunde a început degringolada. În primele 16 minute CSM București a reușit să marcheze un singur gol (19-12)! Forcingul de final a arătat o altă campioană a României, care a recuperat punct după punct și…

Citeste tot

Să fim fair: Gyor – clar peste echipa capitalei

CSM București a fost învinsă și în al doilea meci de Gyor, în faza grupelor principale ale Champions League la handbal feminin. Campioana Ungariei s-a impus clar, 27-25. CSM a avut avantaj: 10-9, după care a început hegemonia Gyorului, care a macat de șase ori la rând: 10-15. Ecartul de cinci goluri a fost anulat spre mijlocul părții secunde dar Gyor, cu Pintea în mare formă, a reacționat ca o mare campioană și a intrat în ultimul minut cu trei goluri avantaj (27-24) și posesia. Tot campioana României a închis…

Citeste tot

CSM București a luat bronzul: 26-20 cu Buducnost (în traducere: ”Viitorul”). Supărat că vedetele sale au pierdut semifinala, Adzici a trimis vedetele pe bancă!

CSM București a cucerit bronzul la Final 4-ul EHF Champions League de la Budapesta în fața lui Buducnost. Muntenegrecele au cedat și în finala pentru locul 3, cu același scor: 20-26, cu cât pierduseră și semifinala cu Gyor. CSM București și-a văzut de treabă în finala mică în compania lui Buducnost, care, în traducere, înseamnă Viitorul. Dragan Adzici, antrenorul echipei din Muntenegru a apelat, la propriu, la numele echipei și a trimis vedetele pe bancă! Inclusiv pe Cristina Neagu. A trimis în teren jucătoare de 16, 18 și 20 de…

Citeste tot

Specialiștii au avut dreptate, Vardar e peste CSM București. Campioana Macedoniei a pulverizat deținătoarea trofeului încă din primele 10 minute

Pentru EHF Champions League, deținătoarea trofeului, CSM București pornea favorită din punctul nostru de vedere, al suporterilor români, dar nu și pentru specialiștii în domeniu, care au văzut-o pe Vardar favorită la un loc în finală. Și au avut dreptate, pentru că Vardar a învins, lejer chiar, cu 38-33, după ce echipa din Macedonia a făcut o primă repriză fantastică. În prima semifinală a EHF Champions League la handbal feminin, Gyor a dispus de Buducnost Podgorica cu 26-20. În ca de-a doua, emoțiile fanilor români au fost risipite repede, dar…

Citeste tot

Live text: Tonic Oradea – CSS Slobozia 20-24 (8-13) FINAL; CLASAMENTUL înaintea ultimei etape; Oradea e la mâna rezultatelor

UPDATE: Tonic pierde cu 20-24 și va depinde de rezultatul meciului de duminică (ora 13) dintre Odorhei și CSM București. Orădencele nu vor juca în ultima etapă. Etapa V (duminică, 23 aprilie) Dinamo Brașov – CSS Slobozia CS Odorhei – CSM București CLASAMENT 1 CSS Slobozia    3        3        0        0        96-50  9 2 Tonic Oradea     4        2        1        1        104-96 7 3 CSM București       3        1        1        1        75-76     4 4 Dinamo Brașov  3        1        0        2        80-88 3 5 CSS Odorhei     3        0        0        3        70-105 0 *primele două…

Citeste tot

Handbal: Tonic Oradea – CSM București 24-24 după un final dramatic. Calificarea a fost amânată pentru sâmbătă….

ACS Tonic a avut în propriile mâini calificarea la turneul final al junioarelor III, dar ratarea a trei aruncări de la 7 metri, consecutiv, într-un moment cheie al jocului cu CSM București a amânat deznodământul. Partida, disputată azi (vineri, 21 aprilie) la Arena Antonio Alexe din Oradea s-a încheiat la egalitate: 24-24. Orădencele vor ști abia mâine, după derby-ul primelor două clasate (ora 13:00 cu Slobozia), dacă merg sau nu, la turneul final. Partida cu CSM București a fost de la început până la sfârșit sub semnul echilibrului: 3-2 (min.5)/4-6…

Citeste tot

Tonic Oradea a debutat cu o victorie la turneul semifinal de la Oradea. VEZI AICI programul competiției

La Arena Antonio Alexe a debutat turneul semifinal rezervat echipelor de junioare III. În prima etapă Tonic Oradea a dispus, cu scorul de, 26-19 de Dinamo Brașov în vreme ce CSS Slobozia a trecut cu un scor fluviu: 46-11 de CSS Odorhei. La turneu participă și CSM București, echipă care a avut etapă liberă azi datorită retragerii din competiției a Daciei Mioveni. Cinci echipe luptă pentru primele două locuri la turneul final al CN de handbal, rezervat junioarelor III. În primul meci al turneului semifinal care are loc la Arena…

Citeste tot

VIDEO: Sportivii, ținta violențelor! Ajunge… lăsați-i să joace…

Chintesența sportului sunt sportivii. Ei intră pe teren cu talentul lor și zeci de mii de ore de muncă și kilometri ca să nu mai spunem nimic de sacrificii. Se trezesc agresați, fizic sau verbal, de niște derapați, mânați de efectul de turmă al unor nevertebrate. La Budapesta, handbalistele de la CSM București, care dețin titlul european la nivel de cluburi, sunt ținta fanilor lui Ferencvaros. Pungi de urină, pahare de bere, forinți și înjurături groaznice. Când acestea vin împotriva unor doamne, cele mai bune din Europa, realizezi că sportul…

Citeste tot

EHF Champions League: Istoria se repetă! CSM București – Vardar, în semifinale;

Pentru a doua oară consecutiv, în FINAL FOUR-ul Champions League la handbal feminin, CSM București va întâlni, în semifinalele competiției, pe Vardar Skopje. Tragerea la sorți a avut loc azi (marți, 18 aprilie) la Budapesta. Coincidență: avem de a face cu aceleași patru echipe ca la precedentul FINAL FOUR și chiar același  program în semifinale: Buducnost Podgorica  – Gyori Audi ETO KC CSM București – Vardar Skopje Turneul Final Four se va desfășura în zilele de 6 și 7 mai, la Budapesta, în „Papp Laszlo Sportarena”. Biletele au fost puase…

Citeste tot

Este oficial! Reînvie Rapidulețu! Noua echipă se va numi CSM Rapid București

De-acum e oficial. CSM București a anunțat că dorește să înființeze în cadrul clubului și echipă de fotbal. Oficialii clubului din capitală au stabilit și planul de bătaie, vor cumpăra palmaresul Rapidului care va fi scos la licitație în acest an. Echipa de fotbal din Giulești a intrat în faliment în 2016. Noua echipă se va numi CSM Rapid București. Legendarul Rică Răducanu, contacat de Digi Sport, a declarat:  „Cum să nu fie bine? Normal că ar fi bine ca cineva să preia echipa. Păcat de stadionul ăsta pe care-l…

Citeste tot